Am auzit bătăile tale de multe ori. De cele mai multe ori le-am ascultat și nu le-am înțeles.
La nouăsprezece ani mi-am făcut și eu o cardiogramă. Credeam că am ceva probleme, dar rezultatele au ieșit foarte bune, și am încredere în medicul meu de atunci. Mi-a luat patru ani să înțeleg că de fapt nu inima de carne mă supăra. Durerile nu îi aparțineau ei, ci inimii de duh. Inimii care simte, care trăiește, care înalță și care te face să mergi spre zările cele mai înalte. De ce mi-a luat atât de mult timp să-mi dau seama că nu inima de carne are nevoie de medicație? Nu inima care pulsează sânge are nevoie de o resuscitare, ci inima care atinge cerul cu bătăile ei. Da, ea era lovită și căzută. Sângera de durere și nu am înțeles mult timp ce trebuie să fac. Până într-o zi în care am spus STOP! Am luat-o din țărână și am dus-o la Crucea Lui. e Paradoxal că, deși inima mea sângera, tot prin Sânge a fost salvată. Dar nu cu orice sânge, ci cu un Sânge care a curs nevinovat din rănile cuielor Lui.
Azi inima mea bate cu putere și își cere drepturile de a o ține cât mai aproape de Cel Care îi dictează numărul de bătăi pe minut. Și mă minunez tot mai mult de modul în care o face El. După furtuni grele și pline de durere, după căderi abrupte și afundări în țărână, inima mea e plină de bucurie, și am înțeles că nimic nu îi poate da bucuria, pacea și liniștea, așa cum i le dă Hristos.
Azi inima mea bate din nou cu putere pentru Cer, pentru Cel care a vindecat-o, pentru Cel Care i-a dat viața. Azi inima mea scrie versuri de dor, dar nu un dor pământesc, ci un dor care nu-și găsește liniștire până în Veșnicie.
O, inimă...ce iubești tu ? Pentru ce te îndoiești? De ce nu ești mereu puternică, mereu luptătoare?
De multe ori, când luptele sunt grele, inima mea nu știe să-și ducă luptele în tăcere. Iar de cele mai multe ori, inima mea slabă refuză și să mai lupte. Atunci tot ce fac este să-L rog pe Domnul să-i redea inimii mele bucuria pe care a găsit-o numai în El.
Azi îmi înfășor inima în psalmi de dor și o legăn în mireasma plăcută a cântărilor cerești. O adorm în versuri de iubire și o trimit iarăși în brațele ocrotitoare ale Tatălui ei.
Azi inima mea e fericită. Azi e plină de pace și de mângâiere. Dar mâine, oare cum va fi ? Va lupta ea plină de curaj atunci când vânturile vor încerca din nou să o doboare? Va dori ea mângâierea blândă a Iubirii lui Dumnezeu? Sau va ceda crezând că mângâierea lumii e mai dulce, așa cum a făcut de mult ori până acum?
O, Domnul meu ! Inima mea e greu de îmblânzit. Se lasă greu vindecată, iar acum când și-a găsit odihna în Tine, nu o mai lăsa iar să alunece în abis. Nu o mai lăsa rănită de plăcerile acestei lumi. Nu o mai lăsa să se îndoiască de puterea Ta, și nu o mai lăsa să se îngrijoreze de ziua de mâine. Te rog, Doamne, fii tu Medicul suprem al inimii mele. Vino regulat și consult-o cu stetoscopul Cuvântului Tău. Iar atunci când bătăile ei sunt prea accelerate, sau prea slabe, reglează-le Tu după cum este voia Ta.
Inimă dragă, rămâi alături de Domnul tău și îți va fi bine și aici și în Veșnicie !
