Am mai scris cândva despre ce înseamnă să fii lut, să fii șlefuit, ars, trecut prin foc, curățit, pictat, iar în cele din urmă să ajungi la o formă finală în care să fii numit "un vas de cinste". Acum însă, chiar dacă e ceva asemănător, vreau să aprofundez puțin cum simt eu această situație, această stare a lutului din care am fost creați.
Dumnezeu în măreția Sa, l-a creat pe om din țărână, din lut. L-a modelat după chipul Lui, asta înseamnă că l-a făcut frumos și plăcut. Apoi i-a dat viață și l-a așezat stăpân peste toate. Mă gândesc că nu e ușor să faci un om din lut. Încercați și voi acest lucru, sunt convinsă că nu va reuși nimeni. Dar cine este mai mare decât Dumnezeu? El este cel mai Mare Artist și o spun cu toată convingerea. El a făcut lucrări frumoase în noi și încă vrea să facă din inimile noastre niște vase de preț. Însă noi (privesc spre mine mai întâi), suntem vase slabe, vase care în loc să Îi aducă cinste, Îi aduc ocară și rușine. M-am gândit des la ce înseamnă să fii lut...dar acum mă gândesc la ce înseamnă să fii olar. Domnul ne-a dat fiecăruia dintre noi daruri scumpe și frumoase, daruri cu care ne-a înzestrat spre a le aduce bucurie celor din jur și mai ales spre a-L sluji pe El. Cu toții suntem niște mici olari. În mâini ne-au fost așezate niște bucăți de lut, iar noi trebuie să le dăm forma cea mai frumoasă, simțirea cea mai caldă, înfățișarea cea mai duioasă și menirea cea mai aleasă. Trebuie să ne șlefuim darurile care ne-au fost date spre a înfăptui o lucrare cerească. Darurile noastre nu sunt ale noastre. Putem într-o clipă să rămânem fără ele. Însă când ne înțelegem menirea, când alegem să ne punem darurile în slujba Lui, când conștientizăm că focul este cel mai bun purificator al darurilor noastre, atunci Domnul ne înmulțește darul și ne face să ne simțim utili.
Cunosc atâția tineri dragi și frumoși care au daruri deosebite, daruri pe care Domnul le-a așezat în ei pentru a-Și face lucrarea rânduită de El pe acest pământ. Ce minunat este să privesc tinerii care înțeleg că pentru o formă desăvârșită, este nevoie să treacă prin cuptorul criticilor, al suferințelor, al atâtor și atâtor fapte care fac să amplifice durerea din inimile lor. Însă la sfârșit, când Olarul Își termină lucrarea, ce frumos este să privească spre noi și să spună:" Tu vei fi un vas de cinste! Rămâi în slujba în care te-am așezat Eu! "
Și inimile noastre sunt niște bucăți de lut. Dar în Mâinile Creatorului noastru, putem deveni niște vase scumpe și frumoase. Domnul alege cele mai slabe vase ca să le facă de rușine pe cele mari... mă cutremur la cât de măreț este Acest Olar, care nu este altul, decât Dumnezeul noastru Minunat !
Drag tânăr/ă care citești aceste rânduri... vreau să știi că Domnul te-a ales și te-a așezat deoparte pentru El. Dar să știi că pentru asta, El trebuie să cioplească în tine, să îndepărteze tot ce este rău și murdar. Apoi te va trece prin focul suferinței ca să te facă un vas tare. Lasă-L pe Olarul vieții să îi dea inimii tale cea mai frumoasă și divină formă a iubirii Lui! Lasă-L pe El să facă din inima ta o candelă vie în care să ardă necurmat uleiul iubirii.
Și în inima mea Domnul are mult de lucrat. Uneori doare, alte ori mă încăpățânez și nu-L las pe El să lucreze. Dar apoi regret și îmi pare rău pentru opunerea mea. E greu să renunț la orgolii, la plăceri, la ceea ce-mi aduce confort. Însă știu că fără aceste şlefuiri, fără renunțări, nu voi ajunge niciodată la forma dorită de El. Iar dacă nu ajung un vas de preț, Domnul nu-Și poate turna în mine mirul curat la Sfințirii.
Nu e ușor să fii lut...dar nici să fii olar nu e ușor. E greu să fii șlefuit, dar e greu și să șlefuieşti... mă gândesc la noi oamenii. Ne e greu când trecem prin cuptor. Dar nici lui Dumnezeu nu Îi este ușor când ne vede inimile încăpățânate și lipsite de supunere. Cât de greu Îi este când e nevoit să îndepărteze din inima mea tot ce e rău, din nou, și din nou, și nou...
Doamne, fă-ne un lut supus. Să stăm în focul Tău care ne face să fim sfinți și curați și ajută-ne la rândul nostru, să fim olari răbdători, îngăduitori și blânzi.
Închei cu o poezie dragă inimii mele, pe care o citesc mereu când Îl rog pe Domnul să facă din inima mea tot ce dorește El.
Să faci, o, Isuse, din inima mea,
O harfă divină, să cânţi Tu cu ea
Şi-n corzile-i sfinte, să sune mai plin
Acordul iubirii, măreţ şi sublim!
Să faci, o, Isuse, din inima mea,
O candelă sfântă, să ardă în ea
Tămâia iubirii cu focu-i ceresc,
Ca pururi în lume iubind să trăiesc!
Să faci, o, Isuse, din inima mea,
Epistolă sfântă, să scrii Tu în ea
Cuvântul iubirii, plăcut şi duios.
Să-ndemne pe-orcine spre cerul frumos!
Să faci, o, Isuse, din inima mea!
Biserică sfântă, să stai Tu în ea!
Podoaba iubirii, cu duhul ei blând,
S-o facă frumoasă oriunde şi-oricând!
Să fie, Isuse, şi inima mea,
Să fie întruna ca inima Ta:
zvor de iubire, de milă, de har
Mereu tot mai plină, pe-al jertfei altar!
(Nicolae Moldoveanu)
