Privesc în urmă peste ceea ce am numit "Anul 2018"E vremea bilanțurilor. Oamenii trag linii peste linii, socotesc, împart, adună și văd cu ce au rămas. Este și vremea mea acum.
Aș putea scrie o carte despre ce a însemnat acest an pentru mine. Nu voi spune că a fost un an perfect, un an miraculos, un an fabulos. Deși a fost, dar nu voi spune asta. Nu voi spune nici că a fost un an cu cele mai cumplite încercări din viața mea, chiar dacă și asta e adevărat. Voi spune doar că a fost un an așa cum trebuia să fie. Nici mai bogat, nici mai sărac, nici mai înălțător, nici mai josnic.
Am început anul pe genunchi și cu vechea promisiune: Doamne, de acum o să... Sau nu o să mai... Însă nu mi-am ținut promisiunile, pentru că vicleanul are mereu grijă să lovească în cel mai sensibil punct.
A fost anul în care am fost înconjurată de cei mai dragi prieteni și am simțit rugăciunile lor în cele mai josnice stări ale vieții mele. Am simțit fiecare îndemn de al lor și fiecare promisiune când mi-au spus:"Ne vom ruga pentru tine..." iar ei, spre deosebire de mine, și-au ținut promisiunea.
Am călătorit mult. Iubesc să călătoresc și nu ratez nicio oportunitate de a-mi umple jurnalul de călătorii cu aventuri minunate. Am căutat să învăț ceva din fiecare loc prin care am trecut, de la fiecare persoană cu care m-am intersectat, și de la fiecare copil pe care l-am îmbrățișat. Am încercat să văd dincolo de valorile acestei lumi și mi-am spus cât mai des că am preț în ochii lui Dumnezeu. Am încercat să le-o spun și altora. Unii m-au crezut, alții nu. E decizia lor.
A fost anul în care am plâns cel mai mult, dar și anul în care am zâmbit din noroi(la propriu. Prietenii știu de ce). Când nu înțelegeam de ce eu trebuie să trec prin cele mai grele momente, Dumnezeu mi-a spus în mii de feluri să stau liniștită că El are un plan cu mine. Și așa a fost. Am învățat că pentru a construi ceva rezistent și de calitate, trebuie să dărâmi tot ce e putred și nefolositor. Așa a făcut și Dumnezeu în viața mea. A trebuit să dărâme toate planurile mele care nu erau după voia mea, ca apoi să facă din inima mea o cetate invincibilă.
Uneori am stat prăbușită în lacrimi și nu mă puteam ridica din propriile mele dureri. Dar Dumnezeu a fost acolo. M-a luat în brațe, m-a spălat, mi-a legat rănile și m-a ferit de ger. L-am simțit ca pe un Prieten chiar și atunci când nu știam ce drum să aleg. El m-a îndrumat și toate deciziile pe care le-am luat împreună cu El mi-au fost bune. Unde am ales de capul meu, iar a trebuit ca El să intervină și să dărâme tot.
A fost anul în care am înțeles că degeaba mă opun. Când Dumnezeu are un plan cu mine, nimic nu Îl poate împiedică să Și-l ducă la împlinire. Și e atât de frumos să realizezi asta și să faci pace cu tine însuți!
A fost anul în care am văzut prima oară marea(Neagră, că altele le văzusem deja). Stăteam la apusul soarelui și nu mă săturam să mă minunez de Frumusețea lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu e frumos ca marea. Numai El putea crea ceva atât de uimitor. Răsăriturile pe plajă îmi aminteau în fiecare zi că Bunătățile Domnului nu se sfârșesc, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Pentru cine, Doamne, toate acestea? Pentru o mână de țărână? Și totuși, dacă nu eram decât țărână, Dumnezeu niciodată nu Și-ar fi părăsit Slava Lui pentru mine.
A fost anul cu cele mai multe tabere bifate, și asta tot prin îndurarea Domnului. Nimic nu a fost mai frumos decât să înțeleg că darul meu nu mi-a fost dat pentru mine, ci pentru bucuria celor din jur. Nu a fost ușor să înțeleg de ce eu, de ce tocmai mie mi-a dat Dumnezeu un dar așa măreț. Însă am acceptat pentru că nimic nu modelează mai frumos decât Mâinile Creatorului meu Drag.
Mi-am făcut prieteni noi, unii din cei vechi s-au dus, iar alții au decis să rămână și în acest an. Se pare că Dumnezeu are planul Său și aici. Nimeni nu apare în viața noastră întâmplător. De la fiecare om am avut de învățat ceva. Poate că acum nu știu ce am învățat de la fiecare, dar la vremea potrivită, sunt singură că mă voi folosi de resursele acelor oameni, pentru a face față anumitor situații.
Am stat mai mult în preajma albinelor și am rămas uimită de câte lucruri am putut învăța de la niște făpturi atât de minuscule.
Am fost pe munți, iar acolo, aproape de stele, m-am simțit atât de mică. Și iarăși mi-am amintit că am preț în ochii Lui, să nu uit asta niciodată.
Am cules frunze și le-am presat în jurnal, am scris poezii pentru prieteni dragi, am oferit zâmbete celor ce uită cum e să-ți arcuiești buzele în sus, chiar dacă un zâmbet nu schimbă lumea.
Mi-am schimbat locul de muncă. L-am cunoscut pe V, care e un copil extraordinar și care mă uimește zi de zi cu replicile lui geniale. Am devenit prieteni și îmi face placere să hoinărim pe străzile Iașului și prin Copou.
Am ajuns iar în țara mea preferată, Elveția. Încă am impresia că a fost totul doar în mintea mea. Doamne, dacă a fost un vis, nu vreau să mă trezesc niciodată!
Am cunoscut persoane care îmi dau energie numai când le văd. Mi-am făcut niște prieteni atât de minunați în Copou, încât mă simt ca într-o familie cu ei.
Am vrut să încerc viața de cămin. E ultimul meu an de studenție și am zis, de ce nu? Am primit niște colege de cameră deosebite. Am avut o reticență față de cămin. Acum îmi e dor de locușorul meu în care mă simt ca acasă.
Am trecut peste multe frământați, eșecuri, căderi, înfrângeri. M-am bucurat de fiecare lucru pe care mă făcea Dumnezeu să îl înțeleg. Și încă mă bucur când văd ce Minunat e El.
M-am bucurat de frumoasele seri de colinde, de orele multe de somn (chiar aveam nevoie de ele), de mica mea bibliotecă, de familia mea, de prietenii mei, de pisica mea, de agendele mele. Ce copil sunt! Chiar mă simt ca un copil.
Am multe motive pentru care să Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îngăduie să treci prin inundații când îți pune bariere pe plan emoțional, când părinții tăi erau la un pas de a trece în Veșnicie, mai poți să fii mulțumitor? Poate că nu ți-a fost anul cum voiai, însă a fost așa cum trebuia să fie. Poate nu ai primit ce ai cerut, nu ți s-a împlinit o rugăciune, ți s-au năruit visele. Nu poți fi mulțumitor. Și totuși, El pe cruce, rostea:"Tată, iartă-i căci nu știu ce fac"
Ți se pare greu să te încrezi în El? E greu să Îi ceri Lui părerea în orice situație când tu vrei să faci de capul tău. Și totuși, Daniel, din groapa cu lei s-a increzut în Dumnezeu. Poate ți se pare o poveste învechită, dar istoria se repetă cu fiecare om ce își pune nădejdea în El, indiferent de situație.
Ce vreau să spun cu aceste gânduri este că trebuie să ne facem inima să bată pentru Cer. Sunt multe fete triste că sunt singure. Uneori și eu sunt. Însă legământul meu cu Hristos a fost"Doamne, Te voi urma indiferent dacă... " nu a fost" Doamne, Te voi sluji doar dacă... "Ce am învățat în acest an, a fost faptul că Dumnezeu nu este o fabrică de îndeplinit dorințe. El este un Dumnezeu al prieteniei și ne vrea să-I fim aproape și când suntem în necaz ca Iov, nu doar în belșug. Oare dacă un înger de al Domnului s-ar uita pe pământ și s-ar înfățișa în fața lui Dumnezeu, ar putea el să spună despre noi"Doamne, ce oameni neprihăniți! "? Dacă ne-ar fi încercată credința, am putea noi rămâne neclintiți? Dacă ni s-ar lua tot ce avem mai de preț, L-am putea sluji pe Dumnezeu fără să cârtim?
Nu spun ce îmi doresc de la mine pentru anul 2019. Le scriu pe tăblița inimii mele și mă rog ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să ne numărăm mai mult bucuriile și binecuvântările și mai puțin necazurile și neajunsurile. Mai uită-te o dată peste acest an. Chiar nu ai motive pentru care să spui"Doamne, Îți mulțumesc! "?
Și să nu uităm: avem preț nespus în ochii lui Dumnezeu!
Alinador
Aș putea scrie o carte despre ce a însemnat acest an pentru mine. Nu voi spune că a fost un an perfect, un an miraculos, un an fabulos. Deși a fost, dar nu voi spune asta. Nu voi spune nici că a fost un an cu cele mai cumplite încercări din viața mea, chiar dacă și asta e adevărat. Voi spune doar că a fost un an așa cum trebuia să fie. Nici mai bogat, nici mai sărac, nici mai înălțător, nici mai josnic.
Am început anul pe genunchi și cu vechea promisiune: Doamne, de acum o să... Sau nu o să mai... Însă nu mi-am ținut promisiunile, pentru că vicleanul are mereu grijă să lovească în cel mai sensibil punct.
A fost anul în care am fost înconjurată de cei mai dragi prieteni și am simțit rugăciunile lor în cele mai josnice stări ale vieții mele. Am simțit fiecare îndemn de al lor și fiecare promisiune când mi-au spus:"Ne vom ruga pentru tine..." iar ei, spre deosebire de mine, și-au ținut promisiunea.
Am călătorit mult. Iubesc să călătoresc și nu ratez nicio oportunitate de a-mi umple jurnalul de călătorii cu aventuri minunate. Am căutat să învăț ceva din fiecare loc prin care am trecut, de la fiecare persoană cu care m-am intersectat, și de la fiecare copil pe care l-am îmbrățișat. Am încercat să văd dincolo de valorile acestei lumi și mi-am spus cât mai des că am preț în ochii lui Dumnezeu. Am încercat să le-o spun și altora. Unii m-au crezut, alții nu. E decizia lor.
A fost anul în care am plâns cel mai mult, dar și anul în care am zâmbit din noroi(la propriu. Prietenii știu de ce). Când nu înțelegeam de ce eu trebuie să trec prin cele mai grele momente, Dumnezeu mi-a spus în mii de feluri să stau liniștită că El are un plan cu mine. Și așa a fost. Am învățat că pentru a construi ceva rezistent și de calitate, trebuie să dărâmi tot ce e putred și nefolositor. Așa a făcut și Dumnezeu în viața mea. A trebuit să dărâme toate planurile mele care nu erau după voia mea, ca apoi să facă din inima mea o cetate invincibilă.
Uneori am stat prăbușită în lacrimi și nu mă puteam ridica din propriile mele dureri. Dar Dumnezeu a fost acolo. M-a luat în brațe, m-a spălat, mi-a legat rănile și m-a ferit de ger. L-am simțit ca pe un Prieten chiar și atunci când nu știam ce drum să aleg. El m-a îndrumat și toate deciziile pe care le-am luat împreună cu El mi-au fost bune. Unde am ales de capul meu, iar a trebuit ca El să intervină și să dărâme tot.
A fost anul în care am înțeles că degeaba mă opun. Când Dumnezeu are un plan cu mine, nimic nu Îl poate împiedică să Și-l ducă la împlinire. Și e atât de frumos să realizezi asta și să faci pace cu tine însuți!
A fost anul în care am văzut prima oară marea(Neagră, că altele le văzusem deja). Stăteam la apusul soarelui și nu mă săturam să mă minunez de Frumusețea lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu e frumos ca marea. Numai El putea crea ceva atât de uimitor. Răsăriturile pe plajă îmi aminteau în fiecare zi că Bunătățile Domnului nu se sfârșesc, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Pentru cine, Doamne, toate acestea? Pentru o mână de țărână? Și totuși, dacă nu eram decât țărână, Dumnezeu niciodată nu Și-ar fi părăsit Slava Lui pentru mine.
A fost anul cu cele mai multe tabere bifate, și asta tot prin îndurarea Domnului. Nimic nu a fost mai frumos decât să înțeleg că darul meu nu mi-a fost dat pentru mine, ci pentru bucuria celor din jur. Nu a fost ușor să înțeleg de ce eu, de ce tocmai mie mi-a dat Dumnezeu un dar așa măreț. Însă am acceptat pentru că nimic nu modelează mai frumos decât Mâinile Creatorului meu Drag.
Mi-am făcut prieteni noi, unii din cei vechi s-au dus, iar alții au decis să rămână și în acest an. Se pare că Dumnezeu are planul Său și aici. Nimeni nu apare în viața noastră întâmplător. De la fiecare om am avut de învățat ceva. Poate că acum nu știu ce am învățat de la fiecare, dar la vremea potrivită, sunt singură că mă voi folosi de resursele acelor oameni, pentru a face față anumitor situații.
Am stat mai mult în preajma albinelor și am rămas uimită de câte lucruri am putut învăța de la niște făpturi atât de minuscule.
Am fost pe munți, iar acolo, aproape de stele, m-am simțit atât de mică. Și iarăși mi-am amintit că am preț în ochii Lui, să nu uit asta niciodată.
Am cules frunze și le-am presat în jurnal, am scris poezii pentru prieteni dragi, am oferit zâmbete celor ce uită cum e să-ți arcuiești buzele în sus, chiar dacă un zâmbet nu schimbă lumea.
Mi-am schimbat locul de muncă. L-am cunoscut pe V, care e un copil extraordinar și care mă uimește zi de zi cu replicile lui geniale. Am devenit prieteni și îmi face placere să hoinărim pe străzile Iașului și prin Copou.
Am ajuns iar în țara mea preferată, Elveția. Încă am impresia că a fost totul doar în mintea mea. Doamne, dacă a fost un vis, nu vreau să mă trezesc niciodată!
Am cunoscut persoane care îmi dau energie numai când le văd. Mi-am făcut niște prieteni atât de minunați în Copou, încât mă simt ca într-o familie cu ei.
Am vrut să încerc viața de cămin. E ultimul meu an de studenție și am zis, de ce nu? Am primit niște colege de cameră deosebite. Am avut o reticență față de cămin. Acum îmi e dor de locușorul meu în care mă simt ca acasă.
Am trecut peste multe frământați, eșecuri, căderi, înfrângeri. M-am bucurat de fiecare lucru pe care mă făcea Dumnezeu să îl înțeleg. Și încă mă bucur când văd ce Minunat e El.
M-am bucurat de frumoasele seri de colinde, de orele multe de somn (chiar aveam nevoie de ele), de mica mea bibliotecă, de familia mea, de prietenii mei, de pisica mea, de agendele mele. Ce copil sunt! Chiar mă simt ca un copil.
Am multe motive pentru care să Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îngăduie să treci prin inundații când îți pune bariere pe plan emoțional, când părinții tăi erau la un pas de a trece în Veșnicie, mai poți să fii mulțumitor? Poate că nu ți-a fost anul cum voiai, însă a fost așa cum trebuia să fie. Poate nu ai primit ce ai cerut, nu ți s-a împlinit o rugăciune, ți s-au năruit visele. Nu poți fi mulțumitor. Și totuși, El pe cruce, rostea:"Tată, iartă-i căci nu știu ce fac"
Ți se pare greu să te încrezi în El? E greu să Îi ceri Lui părerea în orice situație când tu vrei să faci de capul tău. Și totuși, Daniel, din groapa cu lei s-a increzut în Dumnezeu. Poate ți se pare o poveste învechită, dar istoria se repetă cu fiecare om ce își pune nădejdea în El, indiferent de situație.
Ce vreau să spun cu aceste gânduri este că trebuie să ne facem inima să bată pentru Cer. Sunt multe fete triste că sunt singure. Uneori și eu sunt. Însă legământul meu cu Hristos a fost"Doamne, Te voi urma indiferent dacă... " nu a fost" Doamne, Te voi sluji doar dacă... "Ce am învățat în acest an, a fost faptul că Dumnezeu nu este o fabrică de îndeplinit dorințe. El este un Dumnezeu al prieteniei și ne vrea să-I fim aproape și când suntem în necaz ca Iov, nu doar în belșug. Oare dacă un înger de al Domnului s-ar uita pe pământ și s-ar înfățișa în fața lui Dumnezeu, ar putea el să spună despre noi"Doamne, ce oameni neprihăniți! "? Dacă ne-ar fi încercată credința, am putea noi rămâne neclintiți? Dacă ni s-ar lua tot ce avem mai de preț, L-am putea sluji pe Dumnezeu fără să cârtim?
Nu spun ce îmi doresc de la mine pentru anul 2019. Le scriu pe tăblița inimii mele și mă rog ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să ne numărăm mai mult bucuriile și binecuvântările și mai puțin necazurile și neajunsurile. Mai uită-te o dată peste acest an. Chiar nu ai motive pentru care să spui"Doamne, Îți mulțumesc! "?
Și să nu uităm: avem preț nespus în ochii lui Dumnezeu!
Alinador
