Poveri care ne dor

Trăim purtând cu noi sarcini și poveri ce parcă nu se mai sfârșesc. Mii de încercări apar la tot pasul și parcă te întrebi: Cum Iosif a putut fi biruitor și eu nu? El de ce a putut să își ierte frații care l-au vândut, iar eu mă răzbun?  Cum a putut el să se păstreze curat iar eu parcă nu am puteri să depășesc anumite obstacole?

Din ziua în care ne naștem începem deja să purtăm o cruce pe acest pământ. Până în ziua Veșniciei, purtăm cu noi poveri ce apasă tot mai greu asupra noastră. Ne dor atâtea lupte, atâtea căderi, atâtea înfrângeri de care am avut parte de-a lungul anilor. Și toate le ducem chinuiți și împovărați în spate, ani în șir. Ne luptăm din răsputeri să le lăsăm dar parcă nu putem.

"Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi." (I Petru 5:7). Îți subliniezi acest verset și altele asemănătoare lui. Le scrii pe tăblița inimii tale. Îți faci cartonașe pe care le lipești pe perete, îți printezi semne și le așezi frumos în Biblie. Poate așa vei reuși să împlinești versetul de mai sus. Dar nu ține mult. O zi, două și apoi... Iar ești dărâmat, iar ești învins și doborât. Te simți singur și strigi cu putere, dar nimeni nu te aude. Parcă Cerul e închis iar tu te lupți să scapi de durerile pe care le porți.

Începi să plângi în hohote. Strigi și mai tare spre Dumnezeu să nu te lase în necaz. Pământul pe care stai e ud de atâtea lacrimi. Biblia îți este umezită și ea. Ochii tăi nici nu mai pot desluși ce este în față din cauza atâtor lacrimi. Și dintr-o dată se face liniște în sufletul tău. Cerul se deschie, iar de sus ți se întinde o mână iubitoare. Două brațe puternice se apropie în taina serii de tine. Cineva îți cuprinde fața în palme, îți șterge obrajii înlăcrimați, îți sărută fruntea asudată și te cuprinde la Sânul cel mai cald și iubitor. E Scumpul tău Mântuitor. Credeai că te-a uitat. Credeai că porți singur poverile, dar ai uitat să fii liniștit că El Se va lupta pentru tine. Ai uitat că dacă Îl chemi, El îți va veni în ajutor.

O, suflete! Câte poveri mai poți purta? Până unde mai poți merge cu atâtea dureri neîmpărtășite? Ai atâtea vise pe care nu le-ai spus nimănui de teamă că nu se vor împlini. Ai atâtea frici pe care le porți cu teama că te vor împiedica să ajungi unde trebuie. Însă Dumnezeul tău nu te-a uitat! Fă un pas spre El și vei vedea ce minuni poate face Dumnezeu. Prăbușește-te zdrobit la picioarele Crucii Lui, cu toate poverile tale
.

"...De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna."Isaia 1:18). O, ce promisiune solemnă! Toate intristărilor tale vor fi aruncate în marea uitării. Toate poverile tale vor fi luate asupra Lui și în locul lor vei primi pacea Lui cea Sfântă. El îți va șterge lacrimile și din ele vor înflori cei mai frumoși crini ai Iubirii. Și pentru toate acestea, El a plătit deja prețul pe Cruce. Deci, vino la El ca să primești despovărarea inimii tale! Vino și spune-i Lui orice durere de a ta.

Domnul nu te-a uitat. El doar te modelează pentru o lucrare de nespus! Crede numai!