Mă uit spre Cer iar inima îmi bate cu mai multă putere când mă gândesc că Cel care a creat cerul, a creat și inima mea. Dumnezeu, în nemăsurata Lui înțelepciune, m-a creat după chipul și asemănarea Lui (Geneza 1:26) și a pus în mine dorul după Veșnicie (Eclesiastul 3:11).
Privesc ades spre bolta înstelată și mă gândesc că e imposibil ca ceva atât de uimitor să nu aibă un Creator Măreț! (Psalmul 19:1) Și El, Care știe totul despre univers și tot ce este în el, cunoaște și inima mea. Știe că sunt vulnerabilă, iar atunci, mă ia în brațe și îmi spune cele mai frumoase cuvinte de Iubire. Și dacă nu ar fi rănile din palmele Lui, aș crede că îmi vorbește numai cu vorbele calde. Dar El îmi vorbește cu fapta când îmi mângâie sufletul răvășit de atâtea griji.(Psalmul 94:19)
Dragostea Lui întrece imaginația mea. Ce mă uimește la Acest Iisus, este că rămâne aproape de mine chiar și atunci când eu Îl resping. De multe ori voiam să plece de lângă mine, știam că nu Îi merit Iubirea. Atunci, ca și Sfântul Petru de altă dată, am zis și eu: "Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!" (Luca 5:8). Iar eu chiar aveam motive să spun asta. Însă El a rămas. Când eu băteam piroane în Mâinile Lui Sfinte, El mă mângâia și mă privea cu iubire. Când toți au plecat și m-au lăsat în durere, credeam că și El va pleca. Dar El a decis să rămână, pentru că El este credincios în toate lucrurile, iar asta m-a minunat nespus.
Nu-L pot defini pe Dumnezeu. Nimeni nu a reușit să o facă. Însă știu că cel mai bine Îl definește Iubirea.(1 Ioan 4:8) Iubirea fără măsură, curată, suavă, plăcută, afectivă, iubirea care merge până la capăt. El are o iubire care spune:"Toți te-au părăsit? Eu nu o voi face. Rămân aici lângă tine. Nu plec fără tine."
Încerc mereu să fac pași spre Cer căci sufletul îmi arde de dorul de a-L întâlnit. De multe ori greșesc și alunec din nou ca un copil care abia învață să meargă. Atunci, El iarăși plin de iubire, mă ia de mână și îmi șoptește blând:"Mai încearcă o dată. Eu sunt aici să te sprijin". Și atunci, mai plină de încredere, mă ridic și încep să fac pași spre El. Apoi încep să alerg tot mai mult, și dintr-o dată, parcă plutesc. Aripile mele, despre care credeam că sunt frânte, acum mă ajută să zbor spre Domnul meu, după care tânjește fiecare strop din ființa mea. El mi-a întărit făptura și m-a învățat zborul spre Înălțimi. Dumnezeul meu în care mă încred, mă face zi de zi să-L caut tot mai cu sete și să fiu lacomă după cuvântul Său. (Psalmul 119:131)
Ce minune e să am pe Cineva pe care să mă pot sprijini. Ce bine e să am o nădejde că într-o zi, zborul meu va sparge galaxiile și va ajunge în Porțile Veșniciei, unde mă așteaptă El, Preaiubitul inimii mele bolnave de dor. Ce măreție să știu că cetățenia mea nu este aici în această lume(Filipeni 3:20), ci Acolo unde îngerii înconjoară tronul de Har al lui Dumnezeu și unde toți cântă cea mai frumoasă cântare de Iubire!
Iisuse, nu mă lăsa să mă limitez la acest pământ trecător. Ajută-mă să zbor mereu, să alerg, să merg, să pășesc, să mă târăsc, dar să nu mă opresc niciodată din a merge spre Cer.
