Doamne,
vreau din toată inima mea să-Ți mulțumesc că nu-mi dai ce doresc. Îți mulțumesc că ai spulberat toate visurile mele și toate speranțele. Da...îmi e greu să rostesc aceste cuvinte de mulțumire. Simt că abia ies de pe buzele mele tremurânde. Nici nu ajung să rostesc cele două cuvinte, că o voce lăuntrică mă împinge să mă răzvrătesc:"Cum poți să-I mulțumești unui Dumnezeu care te lasă să faci niște alegeri, apoi îți spulberă orice plan și îngăduie să fii căzut la pământ?
Cum să-I mulțumești pentru prilejurile pe care le-a folosit ca tu să ajungi în cel mai mare hău?"
Mă gândesc să ascult de vocea care îmi răsună în minte. Încep să alung mulțumirea de pe buzele mele. Încep să mă justific:"Doamne, Tu ai știut că voi ajunge aici...atunci de ce m-ai lăsat să aleg un drum greșit? De ce a fost nevoie să ajung aici? Ce ai vrut să mă înveți, de fapt? Tu chiar nu știai ce mare va fi durerea pe care aveam să o port? Puteai să mă ferești de ea...".
Tăcere...Niște greieri cântă în iarbă și îi ascult cu drag. "Doamne, Îți mulțumesc pentru greieri, dar știi...rămăsesem la durerea mea. Cum pot eu să-Ți mulțumesc pentru ea?".
„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (...)Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” (Isaia 53:5-7)
El era străpuns pentru păcatele noastre...ale mele. Ce a fost corect în acest act de iubire al lui Dumnezeu? Lacrimile își fac loc pe obrajii mei. Dintr-o dată mă rușinez de durerile mele care sunt atât de minuscule în comparație cu durerea pe care El a purtat-o pentru mine...
Dintr-o dată, îmi simt durerea înjumătățită. Apoi se face și mai mică, iar în locul ei apare o pace pe care doar Dumnezeu o poate da.
Dintr-o dată, inima mea nu se mai răzvrătește și accept durerile ca făcând parte din mine. Mai întâi te frângi, apoi te vindeci. Mai întâi mulțumești, apoi te bucuri.
Bucuria începe să se aștearnă în inima mea în clipa în care pot să rostesc cu toată sinceritatea:"Doamne, Îți mulțumesc pentru durere!..."
Și într-adevăr Îți mulțumesc! Știu că fără durere nu aș fi gustat cele mai înălțătoare stări, cele mai profunde binecuvântări, și cele mai sfinte bucurii. Știu că prin durere inima se curățește de tot ce este întinat. Prin durere sufletul se apropie tot mai mult de Tine, și știu că asta ai dorit de la mine. Ai vrut să devin atât de dependentă de Prezența Ta, încât să nu o poată nimeni înlocui.
Îți mulțumesc pentru durere! Așa mă ajuți să văd ce a fost rău în viața mea. Tu Te apleci în cele mai umbrite colțuri ale inimii mele, mâinile Tale mai dau cu dalta în locurile împietrite și pline de amărăciune. Iar de cele mai multe ori, chiar și îmbrățișările Tale mă dor...atunci are loc minunea: în durerea îmbrățișării Tale, lipești tot ce e frânt în mine. Pui la loc cioburi sparte, iar în locurile lipsă îmi pui părți din Tine... Atunci înțeleg că toată această durere îmi face atât, atât de bine. Atunci înțeleg că dacă nu accept planul Tău în viața mea, nimic nu-mi va fi bine.
Doamne, Îți mulțumesc pentru durere!...
Cînd Mă rugai, dar n-am răspuns
cînd vreai - dar M-am ascuns de tine
cînd aşteptai - dar n-am ajuns
de-ai şti cît ţi-am făcut de bine!...
De-ai şti ce rău ţi-ar fi făcut
plinirea multor rugi de-a tale
de-ai şti ce-adînc ai fi căzut
de n-ai fi fost trîntit pe cale.
De-ai şti ce ţi s-ar fi-ntîmplat
de-aş fi venit mai înainte
n-ai mai cîrti îngîndurat
ci-ai mulţumi plîngînd fierbinte.
De-ai şti tu tot ce Eu ţi-ascund
sau de-ai avea credinţă-n Mine
nu te-ai mîhni cînd nu-ţi răspund
ci-ai mulţumi că-ţi fac un bine!
Traian Dorz
