Eben-Ezer!

Ultimele ore din anul 2017 se scurg cu repeziciune. Unde se grăbește timpul ăsta așa? Unde vrea să-mi ducă pașii? Nu a fost de ajuns că anul acesta a fost unul plin de lupte și căderi? Mă împinge și mai mult spre un an asemănător? Sau îmi duce pașii spre un an binecuvântat plin de bucurie? Nu știu până unde voi ajunge. Dar ce știu, este că depinde de mine cum va fi anul următor, dacă accept voia Lui.
Dar acum stau și privesc în urmă....
A fost un an al lecțiilor, un an al încercărilor, al luptelor, dar și al bucuriilor, al împlinirilor și al celor mai frumoase trăiri.
A fost anul în care am terminat facultatea, am schimbat vreo patru locuri de muncă (și nici acesta nu e stabil), dar știu că la Domnul nimic nu este imposibil și El le va aranja pe toate la timpul potrivit.
A fost anul în care am pierdut cele mai dragi persoane, pentru că orgoliul pune din ce în ce mai mult stăpânire pe noi. Și mă întreb: de ce răutatea este mai presus decât iertarea? De ce nu putem da barierele urii la o parte?
A fost un an în care am simțit că prăbușirile vor fi pentru totdeauna, dar nu a fost așa. Domnul m-a luat de mână și mi-a spus că o cădere nu este un eșec. Eșec este dacă nu mă mai ridic.
A fost anul în care am pus punct anumitor lucruri, chiar dacă nu aș fi vrut să fac asta. Iar unele alegeri încă dor.
A fost un an plin de călătorii și de amintiri frumoase. Un an în care am adunat un hard de amintiri dragi și pline de bucurii.
A fost un an plin de dor și plin de întrebări. Iar dacă am învățat ceva în acest an, a fost să las totul să curgă de la sine. Am învățat că după orice cădere, Domnul îmi întinde mâna să mă ridice mai sus.
Am învățat că nu e de ajuns să te rogi. Trebuie să lupți clipă de clipă și să nu te lași doborât.
Am învățat să apreciez oamenii la un nivel mult mai înalt și am învățat să apreciez sinceritatea și onestia, lucruri destul de rar întâlnire în ziua de azi.
Am învățat că nu e de ajuns să ai niște studii superioare ca să faci față locului de muncă. E nevoie de mai mult decât o diplomă ca să-ți faci munca bine.
Am cunoscut persoane dragi, am și pierdut persoane dragi, am legat prietenii, am creat rupturi, am plâns, m-am bucurat, am fost sus și apoi jos.

Nu mai fac promisiuni pentru anul care vine. Poate că ar trebui să fac, dar simt că o promisiune nu schimbă un lucru dacă nu este voință adevărată. Pentru anul care vine îmi doresc doar să-mi duc luptele pe genunchi, și nu cum mi le-am dus până acum. Îmi doresc ca anul care vine să fie un an al rugăciunii, al răbdării, al așteptării fără cârtire. Un an al împlinirilor sufletești și nu ale celor lumești. Un an al prieteniilor adevărate și nu ale celor inutile.

Eben-Ezer! Am ajuns până aici numai prin Harul Său. Nimic nu ni se datorează. Totul este în mâinile Lui.
Vreau ca anul care vine să I-L încredințez Domnului deplin ! El mi-l va încununa și mi-l va face minunat.
Mulțumesc pentru prieteni, pentru bucurii, pentru întâlniri, pentru toate binecuvântările de care am avut parte în acest an.Mulțumesc și pentru pierderi...ce numesc eu pierderi, e un câștig de fapt, dar trebuie să-mi potrivesc limbajul după al lui Dumnezeu. Pentru anul viitor, cereri mai puține, împliniri mai multe...asta îmi doresc !

Un 2018 îngenunchiat !

Anotimpuri

În fiecare zi trec pe lângă o tufă de trandafiri. În vară îmi zâmbeau frumoși și rozalii iar eu mă apropiam de ei cu pasiune și-i capturam într-o fotografie. Apoi a venit toamna cu vânturile ei și le-au furat rozul din obraji. Nici iarna nu s-a lăsat mai prejos. Azi am văzut zăpadă pe trandafirii mei și am început să le vorbesc:
- Oare nu vă doare? Trec de câteva luni pe lângă voi, și totuși stați aici nemișcați și așteptați în tăcere...
Nu mi-au răspuns. Dar tăcerea lor m-a făcut să privesc la sufletul meu. Uneori e plin de viață și încărcat de energie pozitivă. Alte ori vin vânturi asupra lui, și-i fură rozul viu și frumos din obraji. Iar acum, iarna viscolește zăpada peste el și-l lasă să tremure sihastru. Cumplită și dureroasă asemănare. Doar că sufletul meu nu stă în tăcere. El strigă. Strigă după Primăvară, după mângâiere, după bucurie și după Iubire. El caută pacea pe care nu o găsește aici.
Fiecare inima își are anotimpurile ei prin care trece fie cu bucurie, fie cu durere, fie cu speranță, fie cu deznădejde. Orice luptă își are rostul ei. Orice om pe care îl întâlnim, are importanța lui, chiar dacă numai pentru o vreme. Sunt oameni care trebuie să apară în viața noastră și apoi să plece, că și-au încheiat misiunea. Dar sunt și suflete care rămân pe veci, pentru că menirea lor este să rămână și să ne facă să înflorim.
Fiecare om care pleacă de lângă noi este asemănat cu o frunză ce se desprinde toamna din pomi. Dureroasă ruptură. Parcă taie cineva dinadins în sufletul nostru. Dar fiecare om care contribuie la bucuria noastră, e ca o frunză care iese primăvara din ramurile uscate. Ei ne fac să înverzim și să fim mai plini de frumusețe.
Vindecarea unui suflet rănit necesită timp. Timp de rugăciune, timp de meditație, timp de părtășie cu Cel care vindecă orice rană. Uneori e greu să ne păstrăm pașii în Lumină, dar dragostea Lui ne face să înflorim și să devenim mai plini de Sevă Cerească și plină de sens. El ne face să fim niște trandafiri minunați crescuți în razele dulci ale Soarelui Etern. El a coborât de dragul nostru și S-a înțepat cu spinii noștri, ca noi să înflorim și să devenim mai plini de parfum ceresc.
Domnul meu, Grădinar minunat, fă-mă să înfloresc pentru Cer și să aștept în tăcere răspunsul Tău. Și ajută-mă ca eu să rămân acolo unde Tu m-ai așezat !