Liniştea unei nopți de vară

Au început brotăceii să cânte. Mi se umple inima de bucurie când stau pe prispa casei și îi ascult cum cântă în fața porții mele. Parcă mă cheamă special să ies și să-i privesc mai de aproape. Mereu mi-a plăcut să ascult cântecul lor sublim. Din totdeauna am adorat serile lungi de vară, cu ser înstelat și cu cântec de greieri și brotăcei.
Când mă uit spre cer mă trec fiori. Nu mă tem de întuneric, dar mă înfior de fiecare dată când văd luna plină, iar în lumina ei, norii cenuşii fug mânaţi de vânt cu 250 km/h.
Totul e devin. Cândva îmi luam chitara și îi acompaniam pe greieri așa cum îmi plăcea mie, așa cum puteau degetele mele adolescentine să o facă. Acum nu mai cânt la chitară. Am lăsat pe alții să o facă. În schimb, stau și-i ascult. Cum să mai îndrăznesc să acopăr cântecul lor cu greșelile mele muzicale? Ei sunt perfecți prin orchestra de care îmi fac parte în fiecare seară când luna își adună stelele în poala ei plină e lumină.
Gândurile mele parcă nici nu-mi mai aparțin. Inima mea nici nu mai este în pieptul meu. Rămân doar în tăcerea nopții și ascult la nesfârșit un cântec de brotăcei. Din noaptea înstelată au apărut licurici. I-aş aduna într-un borcan să-mi vegheze cărarea când nu știu pe unde să merg. Dar nu pot. Sunt prea drăgălaşi ca să-i culeg captivi într-un borcan. Mie mi-ar plăcea ca cineva să mă țină într-un borcan de sticlă? Nicidecum ! E de ajuns că de multe ori mă izbesc de pereții de sticlă și trec prin labirinturi fără urmă de scăpare. Și totuși, El mă salvează de fiecare dată. El, Cel Atotputernic, care știe frământările inimii mele. Parcă special pentru mine Și-a potrivit orchestra de greieri și brotăcei, ca prin cântul lor suav, să mă umplu de pace.
E noapte. Dar aceste nopți mă fac să nu-mi mai doresc dimineața. Mă fac să rămân pe iarba înrourată și să mă gândesc la toate nopțile inimii mele. Dacă mi-aş fi antrenat inima mai bine, ar fi știut să vadă și să simtă mai mult bucuriile unei nopți și nu întristările ei. I-aş fi zis inimii mele să asculte brotăceii. Ei cântă cu atâta putere, încât vântul nu mai are nicio șansă de a fi auzit.
Ce nopți pline de mister ! Și totuși, cât de ușor le îngrop aruncându-mă în întristări fără rost !
Nopțile petrecute în bătaia lunii sunt cele mai deosebite. Singură. Ba nu. Eu, Dumnezeu și Cerul ce ne acoperă cu pături de nori pufoşi și cenușii. Roua ierbii îmi răcoreşte tălpile înfierbântate de atâta alergat. Brotăceii și greierii îmi alină inima învolburată. Totul e tăcere. Până și inima mea își potolește bătăile, ca să nu mai aud nimic altceva, decât liniștea unei nopți de vară.

Lucruri mici

Îmi aduc aminte de multe întâmplări din vremea copilăriei mele. Să fi avut în jur de 7-8 ani când s-a întâmplat ceea ce urmează să povestesc.
Peste drum de mine locuia o familie cu 9 copii (pe atunci erau doar vreo 6). Ei erau prietenii noștri de joacă. Cu ei făceam tot felul de năzbâtii, cu ei ne certam, cu ei ne înțelegeam. Nu prea ne vizitam, dar ieșeam în uliță și ne jucam foarte mult împreună. Săraca mama trebuia să se roage de noi să intrăm seara în casă, ba de multe ori ne amenința cu vărguţa sau ne ameninţa că ne spune la tata când vine acasă din tura de noapte. De mama mai scăpam noi cum mai scăpam, dar de tata nu aveam nicio șansă. Lăsam în drum minge, coardă, elastic, şotron, tot, și mergeam să îndeplinim ceea ce el ne poruncea.
Era o zi frumoasă de vară. Vacanța era abia la început și ne așteptau vreo 90 de zile de joacă și relaxare. Mama mea este din Galați și toți frații ei locuiesc acolo. În vara aceea au venit la noi unchii noștri împreună cu verișorul meu.
Nu știu cum am făcut că iar am evadat din curte și m-am dus în uliță să mă joc cu vecinii mei. De data aceasta nu am mai rămas în uliță, ci vecinii mei m-au chemat la ei în ogradă. Ei aveau leagăne, eu nu aveam și tare mult îmi plăcea să mă dau în ele. Încă a rămas aprinsă în mine pasiunea aceea de demult.
Ei aveau în grădină niște  corcoduşi tare delicioşi. Unul din copiii la care eram, a cules o poală întreagă de gorgoaze și mi le-a adus mie. M-am așezat în leagăn și în timp ce îmi făceam vânt, cu o mâna îmi țineam cocoduşele, cu o mână mă țineam să nu cad, și nu știu ce puteri supra-naturale aveam, de mai și mâncam din fructele acelea galbene și zemoase în același timp.
La un moment dat stând eu așa pe gânduri, am început să le zic vecinilor mei:
- Sunt fericită din trei motive. Vreți să vă zic de ce ?
Mai multe guri au răspuns în cor pline de curiozitate:
- Da, spune !
- Păi în primul rând, sunt fericită că a venit verișorul meu la mine, în al doilea rând, că mă dau în leagăn la voi și în al treilea rând, că mănânc gorgoaze.
Asta era bucuria mea de atunci. Evident că un glas apăsat și autoritar mi-a stricat toată bucuria. Era tata care mă chema acasă, iar plecasem fără să le spun.
M-am gândit mult la întâmplarea aceasta de atunci. Oare de ce am crescut ? De ce nu mă mai bucur mereu de lucrurile mici ? De ce tânjesc după lucruri inutile și fără nicio valoare în ochii lui Dumnezeu? Când eram mică era de ajuns să mănânc corcoduşe, să mă dau în leagăn și să vină cineva la mine ca să fiu fericită. Acum ce-mi lipsește din toate acestea ? Și totuși, ce puțină e bucuria mea în comparație cu cea din vremea copilărie mele !
Când eram mică, adunam pietre albe care fac scântei. Ce bucuroasă eram când reușeam să le fac să licărească la căderea serii !
Lucrurile mărunte mă fac și acum fericită, doar că nu îmi fac destul timp să le caut, să le explorez și să le acaparez în suflet. Azi însă, amintindu-mi de vremea copilăriei mele, am mâncat gorgoaze acre. Eram atât de fericită ! Chiar eram ca un copil.
Ce minune să te bucuri din lucrurile mărunte ale vieții ! Ce mulțumit este Dumnezeu când noi vedem bogăția în lucrurile esențiale și nu în cele pieritoare !
Am stat de vorbă cu mai multe fete care au relații. Le-am întrebat ce le fac pe ele fericite la partenerii lor. Mi-au răspuns cu sinceritate:" Lucrurile mici. O floare culeasă de pe marginea drumului. O plimbare prin ploaie. O îmbrățișare frumoasă. Un zâmbet schiţat. O noapte înstelată. O vizită neanunţată din partea lui etc."
Lucruri mici dar pline de sens. Vi se pare greu, vi se pare imposibil să le faceți? Eu cred că nu. Ne străduim prea mult să-i atragem pe oameni de partea noastră prin lucruri extravagante și uităm de cele mai banale dar esențiale lucruri. Ne învinovăţim că nu avem bani să oferim cadouri scumpe, în timp ce  florile de pe câmp se ofilesc în soare și nu e nimeni ca să le culeagă cu dragoste.
E timpul să ne bucurăm de lucrurile mici ce ne înconjoară.
Să ne bucurăm de zâmbete.
Să ne bucurăm de soare.
Să ne bucurăm de ochii calzi ai copiilor.
Să ne bucurăm de o îmbrățișare.
Să ne bucurăm de  ploaie.
Să ne bucurăm de un cer înstelat.
Să ne bucurăm de puful păpădiei.
Să ne bucurăm de luna frumoasă.
Să ne bucurăm de prietenii care rămân.
Să ne bucurăm de mâinile împletite.
Să ne bucurăm de pașii mărunți.
Să ne bucurăm de stropii de rouă.
Să ne bucurăm de maci.
Să ne bucurăm de tot ce avem
Să ne bucurăm de Cer.
Să ne bucurăm de Dumnezeu.
"Mai dă-mi Iisuse, bucuria
din vremea când copil eram!"
(T.D.)