Liniştea unei nopți de vară

Au început brotăceii să cânte. Mi se umple inima de bucurie când stau pe prispa casei și îi ascult cum cântă în fața porții mele. Parcă mă cheamă special să ies și să-i privesc mai de aproape. Mereu mi-a plăcut să ascult cântecul lor sublim. Din totdeauna am adorat serile lungi de vară, cu ser înstelat și cu cântec de greieri și brotăcei.
Când mă uit spre cer mă trec fiori. Nu mă tem de întuneric, dar mă înfior de fiecare dată când văd luna plină, iar în lumina ei, norii cenuşii fug mânaţi de vânt cu 250 km/h.
Totul e devin. Cândva îmi luam chitara și îi acompaniam pe greieri așa cum îmi plăcea mie, așa cum puteau degetele mele adolescentine să o facă. Acum nu mai cânt la chitară. Am lăsat pe alții să o facă. În schimb, stau și-i ascult. Cum să mai îndrăznesc să acopăr cântecul lor cu greșelile mele muzicale? Ei sunt perfecți prin orchestra de care îmi fac parte în fiecare seară când luna își adună stelele în poala ei plină e lumină.
Gândurile mele parcă nici nu-mi mai aparțin. Inima mea nici nu mai este în pieptul meu. Rămân doar în tăcerea nopții și ascult la nesfârșit un cântec de brotăcei. Din noaptea înstelată au apărut licurici. I-aş aduna într-un borcan să-mi vegheze cărarea când nu știu pe unde să merg. Dar nu pot. Sunt prea drăgălaşi ca să-i culeg captivi într-un borcan. Mie mi-ar plăcea ca cineva să mă țină într-un borcan de sticlă? Nicidecum ! E de ajuns că de multe ori mă izbesc de pereții de sticlă și trec prin labirinturi fără urmă de scăpare. Și totuși, El mă salvează de fiecare dată. El, Cel Atotputernic, care știe frământările inimii mele. Parcă special pentru mine Și-a potrivit orchestra de greieri și brotăcei, ca prin cântul lor suav, să mă umplu de pace.
E noapte. Dar aceste nopți mă fac să nu-mi mai doresc dimineața. Mă fac să rămân pe iarba înrourată și să mă gândesc la toate nopțile inimii mele. Dacă mi-aş fi antrenat inima mai bine, ar fi știut să vadă și să simtă mai mult bucuriile unei nopți și nu întristările ei. I-aş fi zis inimii mele să asculte brotăceii. Ei cântă cu atâta putere, încât vântul nu mai are nicio șansă de a fi auzit.
Ce nopți pline de mister ! Și totuși, cât de ușor le îngrop aruncându-mă în întristări fără rost !
Nopțile petrecute în bătaia lunii sunt cele mai deosebite. Singură. Ba nu. Eu, Dumnezeu și Cerul ce ne acoperă cu pături de nori pufoşi și cenușii. Roua ierbii îmi răcoreşte tălpile înfierbântate de atâta alergat. Brotăceii și greierii îmi alină inima învolburată. Totul e tăcere. Până și inima mea își potolește bătăile, ca să nu mai aud nimic altceva, decât liniștea unei nopți de vară.