Începuturi

S-a dus încă un august spre zări...Poate e timpul să scriu ceva despre acest sfârșit de vară sau despre acest început de toamnă...nici nu știu despre care din ele să scriu. Știu doar, că după fiecare sfârșit urmează un nou început. 

Unele începuturi sunt mai frumoase ca altele. 

Unele sfârșituri sunt mai efemere ca altele. 

Unele începuturi le-ai vrea ascunse pe veci în inima ta. 

Alte sfârșitul le-ai vrea aruncate pe veci în Marea uitării. 

Augustul meu a avut gust de Cer. A avut acel gust de Iubire pe care l-am dorit din totdeauna. A avut miros de fân uscat, brăzdat cu raze de soare în apus. A avut culorile celor mai dulci răsărituri,  pe care nu le vreau niciodată uitate. Și a avut mângâierea celor mai calde Mâini străpunse pentru mine. 

Acesta e genul de sfârșituri pe care nu mi le-aș dori uitate niciodată. Mi le-aș dori păstrate pe veci în cufărul inimii mele, ca pe o comoară de mare preț. Poate că mă tem de alte noi începuturi. Încă îmi bate inima la gândul că mâine, ceva nou se va întâmpla. Îmi tremură mâinile când mă gândesc la noi începuturi și parcă aș vrea să spun și eu "Oprește, Doamne, clipa cu care măsori  eternitatea!"(Marin Sorescu). 

Aș vrea să-L rog pe Dumnezeu să nu-mi mai ia clipa pe care o trăiesc. Dar cum aș mai ajunge în Veșnicie cu El? Cum altfel, dacă nu dau drumul clipei de acum să zboare către neant? Cum aș cunoaște ce e Veșnicia dacă nu primesc în suflet clipa ce vine? 

Știu că alături de Hristos, orice început e minunat. Orice început cu El e plin de bucure, iar asta mă face să privesc cu încredere spre viitor. 

Dumnezeu le știe pe toate, iar toamna aceasta vreau să-L las pe El să mă surprindă, așa cum a făcut-o de fiecare dată și așa cum continuă mereu.

E atât de frumoasă viața cu Dumnezeu! E așa minunat să dau drumul clipei de acum și să fac loc altor toamne îmbelșugate și pline de parfum! Într-o zi, pe neașteptate, va fi ultima mea zi aici. Poate voi privi ultimul răsărit, poate mă voi bucura de ultimul apus...Nu știu ce anotimp va fi, dar știu că El mă va duce într-o Eternă Primăvară, într-o Veșnică Dimineață cu Veșnic Răsărit. Atunci nu mă voi mai teme de necunoscutul altor toamne, ci mă voi bucura o Veșnicie de Soarele Etern. 

Vara îmi face un semn discret...și s-a dus! 

Aș vrea să o revăd pentru o ultimă clipă. Dar cum să fac? 

Mă uit pe raft. Un trandafir alb îmi zâmbește timid:

- Să nu te temi de spinii toamnei! - parcă ar vrea să-mi spună. S-a ofilit, dar totuși mai poate zâmbi. Îi zâmbesc și eu. Mi-l fac prieten pentru toamna care vine, să mă învețe să fiu senină chiar și când, fără să vreau, voi simți că mă ofilesc...

Rămâi cu bine, vară!