Se întâmpla în luna martie a acestui an să mă plimb prin palas într-o zi de duminică frumoasă. Am auzit deodată aplauze, cântece frumoase, veselie şi voie bună. Şi cum să stai deoparte când auzi aşa ceva? M-am apropiat şi am auzit un copil cântând. Alături de el, alt copil picta nişte tablouri deosebit de frumoase. La alţi câţiva metri, o doamnă nespus de dragă cu părul lung şi blond îi schimba negativul copilului - la fel de frumos şi blond - care cânta. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că este vorba despre o mamă şi un fiu. Cântecele curgeau unul după altul fără ca băiatul să obosească. Nu-mi puteam explica acest lucru, şi totuşi era adevărat. Un domn şi-a făcut apariţia cu un bidonaş de apă pe care i l-a întins băiatului care cânta. Era tatăl său, am presupus eu atunci. Mai apoi am aflat că în minunata familie pe care aveam să o cunosc, mai exista un membru - sora mai mare a cântăreţului ce m-a fermecat.
Cum stăteam aşa şi filmam fiecare cântec de al băieţelului, la un moment dat, mama lui a schimbat negativul cu unul de la Vama Veche - "Epilog". Nu a durat mult şi eram toată în lacrimi. Nu mai vedeam ceea ce filmam, nu mai puteam vedea nimic. Pur şi simplu plângeam. Da, sunt o fire mai emotivă, dar cine nu ar plânge când ascultă o asemenea piesă cântată de un copil cu o voce absolut superbă?
La un moment dat, cum încercam să-mi şterg lacrimile pentru a vedea ce filmez, s-a apropiat de mine nimeni altcineva decât frumoasa doamnă - mămica dragului cântăreţ. M-a îmbrăţişat şi m-a întrebat de ce plâng...I-am spus că mi se pare incredibil ceea ce fac. Între timp aflasem şi scopul lor: Alex picta tablori pe care le vindea, iar Thomas şi sora lui - Maria Luisa- cântau pentru a construi o casă pentru copiii din Kenya. Vi se pare imposibil, ştiu. Adică veţi spune: cum pot aceşti 3 copii să realizeze un lucru atât de măreţ? Şi eu vă spun că se poate. Familia Andrici (Matilda, Ştefan, Luisa şi Thomas) împreună cu alţi colaboratori precum Alex David, Francesca şi alţii, formează o echipă deosebită care luptă să aducă frumuseţea în lume. E uşor să te trezeşti într-un pat moale, cofortabil, într-un cămin călduros, să ai hrană, dar mai presus de toate, e bine să te foloseşti de toată această gamă de tehnologii nou apărute pe piaţă. E greu să ai un telefon modest în timp de toţi visează la un iPhone 6, sau 7. E greu să porţi o singură pereche de pantofi când alţii îi schimbă aproape lunar. E greu să porţi aceeaşi haină, în câteva luni nu va mai fi la modă. Şi totuşi, vă vine să credeţi sau nu, copiii din Kenya nu au nici măcar apă. Da, e adevărat. Pentru că domna Matilda mi-a împărtăşit cum trăiesc acei copii. Pe ei doar iubirea îi ţine în viaţă. Ei nu ştiu de iPhone, tabletă, laptop, KFC BMW etc. Şi totuşi au o bucurie mai mare în inimi. Ei trăiesc pentru ziua de azi, nu pentru ziua de mâine. Ei ştiu că ziua de mâine nu le aparţine. Nu e cutremurător? Cum pot acei copii din Kenya să se bucure în timp ce noi nu? Cum? Păi simplu: familia Andrici şi colaboratorii săi şi-au unit mâinile cu iubire şi au pus în practică planul lor de a merge peste hotare.
Da, ştiu că sunt mii de copii în ţara noastră care mor de foame, am putea foarte bine să ne îngrijim de ei. Şi totuşi, cine ar putea să traverseze atâtea ţări anual ca să ducă o mângâiere copiilor flămânzi, săraci şi goi? Cine şi-ar putea pune banii şi concediul deoparte pentru a petrece vacanţa alături de copiii din Kenya? Cine altcineva decât minunata familie Andrici?
Cu altă ocazie ne-am întâlnit la o activitate pentru copiii cu autism. Aceiaşi copii m-au fermecat şi de data aceasta, pentru că am văzut în ei iubirea de a-i ajuta nu doar pe copiii de peste hotare ci şi pe copiii cu autism.
Eu nu am ajuns în Kenya, dar a venit Kenya la mine. Port şi acum o brăţară pe care mi-a dăruit-o doamna Matilda, împletită de către o bătrânică din acel ţinut, din păr de capră. E minunată. Mi-aş dori să ajung şi eu odată în deşetrul african să-i întâlnesc pe acei copii dragi. Să le oferi o bomboană copiilor de acolo este un lucru extraordinar pentru ei. În timp ce noi aruncăm atâta hrană zilnic, ei ar da orice să aibă o coajă de pâine.
Dumnezeu i-a înzestrat pe Thomas şi Luisa cu nişte daruri deosebit de frumoase: cu nişte voci sublime, calde şi suave. Ei au înţeles să-şi folosească darurile pentru că la sfârşit, când povestea noastră se va termina, vom fi întrebaţi ce am făcut cu darurile noastre? Cum le-am investit? Ei şi-au creat propria poveste care m-a fermecat. Tu cum îţi scrii povestea? Mai poţi să te plângi că-ţi lipseşte ceva?
Mă bucur că există frumuseţe în lume. Mă bucur când văd atâta iubire răspândită, când văd atâta jertfire, atâta sacrificiu în scopuri caritabile.
Haideţi să luptăm pentru o lume mai bună, mai frumoasă, mai plină de iubire !!
Vă las aici nişte link-uri despre minunata familie Andrici. Bucuraţi-vă de ei! sper să-i întâlniţi şi live. Eu i-am întâlnit şi mi-am făcut nişte prieteni pentru Veşnicie!
https://www.youtube.com/watch?v=9CNmF9_JLo8
https://www.youtube.com/watch?v=ZpRs0MqIL6c (aici eram live cu ochii plini de lacrimi. O puteţi observa pe mama lui Thomas cum traversează locul pentru a veni lângă mine. )
Bucuraţi-vă oameni dragi! Bucuraţi-vă de prieteni, de natură, de iubire, de tot ce vă trimite Dumnezeu! Bucuraţi-vă de viaţă, de sănătate, de lucrurile minunate pe care le puteţi face! Bucuraţi-vă de călătorii, mai ales de o călătorie în Africa, dacă veţi avea ocazia să o faceţi!
Mulţumesc, Doamne, pentru aceşti îngeri minunaţi!
Copyright:
Sharing Love
Pensula unui copil în sprijinul altor copii
Bogdan Velea
Matilda Stefan Andrici
Thomas Andrici
Marialuisa Andrici
Alex David
