Septembrie își lasă ușor mantaua pe trupul meu obosit de atâta alergat. Frunzele îmi pătrund în vene și pulsează spre inima mea cel mai colorat anotimp. Gândurile mele sunt iar ca niște păsări în furtună, și parcă nu își găsesc adăpost nicăieri. Totul e rece. În mine inima parcă e amorțită, a uitat iarăși ritmul Cerului senin. Mintea mea e acoperită de nori. Am plecat în căutarea Soarelui de care am nevoie ca să supraviețuiesc și acestei toamne lungi, ce-mi stă în față.
O rază de Soare mă mângâie și mă agăț de ea cu toată speranța că nu voi amorți iarăși în ger. Abia am clipit de câteva ori și încă o vară s-a dus. Acum e timpul să culeg roadele așteptării de altă dată. Rodul meu e tot puțin, dar e udat cu lacrimi și cu rugăciuni, din serile calde de vară. Acum e timpul să las bucuria să-mi pătrundă în inimă și să mă minunez de încă o toamnă plină de frumos.
Știu că nimic nu se întâmplă fără voia Lui. Știu că orice anotimp este rânduit de Dumnezeu și El este Stăpânul oricărui timp și oricărei vremi. El le are pe toate în planul Lui și le duce pe toate la împlinire. În Dumnezeu e ordine și armonie, așa cum toamna are armonia ei. El este Dumnezeul disciplinei și vrea ca noi să învățăm că nimic nu poate trăi în haos. Inima noastră are evoie ordine. Totul trebuie să își aibă locul lui, timpul lui și toate sunt frumoase când le lăsăm în mâna lui Dumnezeu.
Vântul puternic mă doboară. Îmi închid fereastra prin care mi-am adunat mii se raze de Soare în suflet. Acum mă adăpostesc la umbra aripilor Lui. Domnul este tăria mea. El mă face să trec din anotimp în anotimp, până voi ajunge în Primăvara Eternă.
Alinador
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu