Inimă în clasa întâi

Ultimele zile ale lunii august m-au prins visând la zilele în care vor cădea frunzele din copaci. Mă plimb adesea prin Copou și  mă trezesc gândindu-mă la clipele efemere ale verii. E toamnă din nou, iar sufletul mi-e plin de simfonii. Tarabele de la colțurile străzilor îmi amintesc că azi începe un nou an școlar. 

Castanii pe lângă care trec mă fac să mă duc cu gândul la toamna anului în care am pășit pentru prima oară pe porțile școlii. Cei din generația mea sigur își amintesc uniformele acelea minunate în carouri și coronițele albe pe care le purtam. Cât de mult aș vrea să le mai văd și azi în școli!

Îmi aduc aminte de vara de dinaintea clasei întâi. Eram pe ulița mea când mama mi-a spus:"Uite, Alina, aceea va fi doamna ta învățătoare." Trecuse de la distanță pe lângă noi, însă, îmi amintesc că am rămas uimită și am spus:"E foarte frumoasă!"

Abia așteptam să încep școala. Aveam un calendar, iar la sfârșitul fiecărei zile trasam două linii în formă de "x" pe ziua care a trecut. Spre sfârșitul lunii august parcă se oprise timpul în loc. Acum cred cu tărie că timpul avea îndelungă răbdare cu oamenii. 

Când clopoțelul a sunat începerea anului școlar, aproape că fugeam spre curtea școlii despre care știam că urma să devină locul în care visurile mele vor prinde aripi. Acolo a fost locul în care am auzit pentru prima oară cântecul:

"Frunze ruginii cad pe cărări,

trec în zbor cocori spre alte zări 

și-n poarta casei iar a bătut

 noul an de școală 

veste să dea c-a început 

noul an de școală..."

Dar să revin la doamna mea învățătoare... A fost primul profesor care m-a învățat să zbor.  Azi pășesc cu emoții spre școală, dar nu în calitate de elev, ci de profesor. Aș vrea să mai fiu elevă în clasa întâi măcar pentru o zi. Aș vrea să pot să mai văd măcar o dată abecedarul de pe care ne-a învățat doamna învățătoare să citim. Ce bine e, Doamne, că ne-ai dat amintiri! 

Azi, îmi voi cunoaște elevii de clasa întâi, însă inima mea e ea însăși în clasa întâi. Ce bine e să ai oameni care îți dau aripi! Eu am primit aripi de-a lungul anilor. Unii profesori m-au învățat să zbor, alții m-au făcut să mă îndoiesc de potențialul meu. Dar când îmi vine să nu mai lupt, îmi amintesc de cea care m-a învățat să țin stiloul în mână și de alți profesori la fel de minunați prin ceea ce au reușit să facă. 

Mă întreb: oare cum îmi voi face eu elevii să zboare? Cum îi voi ajuta să viseze măreț și să creadă că într-o lume plină de răutate, ei sunt steluțe pe pământ? Am emoții, recunosc. Oare mă voi descurca? Oare voi face față? Oare nu o să-mi fie greu? 

Mă opresc...prea multe întrebări ce nu-și au rostul. Tot ce îmi doresc este să fiu așa cum a fost doamna mea învățătoare pentru mine. 

Nu știu câți colegi de ai mei se gândesc astăzi la dumneaei. Eu mă gândesc și nu doar azi. Azi era ziua în care îi duceam flori. Acum e timpul să le primesc eu. Oare le merit? Doamne, eu sunt slabă, dar știu că Tu poți totul, fă-mă un profesor puternic...și plin de iubire. 

"De nu poți să iubești puternic,

să nu te faci învățător..." (Fr. Traian Dorz)

Ce versuri profunde...Nu vreau să scriu despre cei care sunt profesori fără să iubească, însă nu vreau să fiu eu unul dintre ei. 

Doamne, învață-mi inima să iubească profund și fără margini! Atunci aș ști că nu am ajuns în acest anotimp în zadar! 

Și dă-mi înțelepciune să-mi ajut steluțele să strălucească pe Cerul Veșniciei Tale! 

Începuturi

S-a dus încă un august spre zări...Poate e timpul să scriu ceva despre acest sfârșit de vară sau despre acest început de toamnă...nici nu știu despre care din ele să scriu. Știu doar, că după fiecare sfârșit urmează un nou început. 

Unele începuturi sunt mai frumoase ca altele. 

Unele sfârșituri sunt mai efemere ca altele. 

Unele începuturi le-ai vrea ascunse pe veci în inima ta. 

Alte sfârșitul le-ai vrea aruncate pe veci în Marea uitării. 

Augustul meu a avut gust de Cer. A avut acel gust de Iubire pe care l-am dorit din totdeauna. A avut miros de fân uscat, brăzdat cu raze de soare în apus. A avut culorile celor mai dulci răsărituri,  pe care nu le vreau niciodată uitate. Și a avut mângâierea celor mai calde Mâini străpunse pentru mine. 

Acesta e genul de sfârșituri pe care nu mi le-aș dori uitate niciodată. Mi le-aș dori păstrate pe veci în cufărul inimii mele, ca pe o comoară de mare preț. Poate că mă tem de alte noi începuturi. Încă îmi bate inima la gândul că mâine, ceva nou se va întâmpla. Îmi tremură mâinile când mă gândesc la noi începuturi și parcă aș vrea să spun și eu "Oprește, Doamne, clipa cu care măsori  eternitatea!"(Marin Sorescu). 

Aș vrea să-L rog pe Dumnezeu să nu-mi mai ia clipa pe care o trăiesc. Dar cum aș mai ajunge în Veșnicie cu El? Cum altfel, dacă nu dau drumul clipei de acum să zboare către neant? Cum aș cunoaște ce e Veșnicia dacă nu primesc în suflet clipa ce vine? 

Știu că alături de Hristos, orice început e minunat. Orice început cu El e plin de bucure, iar asta mă face să privesc cu încredere spre viitor. 

Dumnezeu le știe pe toate, iar toamna aceasta vreau să-L las pe El să mă surprindă, așa cum a făcut-o de fiecare dată și așa cum continuă mereu.

E atât de frumoasă viața cu Dumnezeu! E așa minunat să dau drumul clipei de acum și să fac loc altor toamne îmbelșugate și pline de parfum! Într-o zi, pe neașteptate, va fi ultima mea zi aici. Poate voi privi ultimul răsărit, poate mă voi bucura de ultimul apus...Nu știu ce anotimp va fi, dar știu că El mă va duce într-o Eternă Primăvară, într-o Veșnică Dimineață cu Veșnic Răsărit. Atunci nu mă voi mai teme de necunoscutul altor toamne, ci mă voi bucura o Veșnicie de Soarele Etern. 

Vara îmi face un semn discret...și s-a dus! 

Aș vrea să o revăd pentru o ultimă clipă. Dar cum să fac? 

Mă uit pe raft. Un trandafir alb îmi zâmbește timid:

- Să nu te temi de spinii toamnei! - parcă ar vrea să-mi spună. S-a ofilit, dar totuși mai poate zâmbi. Îi zâmbesc și eu. Mi-l fac prieten pentru toamna care vine, să mă învețe să fiu senină chiar și când, fără să vreau, voi simți că mă ofilesc...

Rămâi cu bine, vară! 

Scrisoare din Cer

Dragii mei părinți,

Sunt câteva clipe de când am ajuns Acasă. Am fost atât de fascinantă de frumusețea lui Hristos, încât era cât pe ce să uit să vă scriu. Pentru mine totul este nou...

Vreau să vă spun că vă văd. Știu că vă doare plecarea mea. Știu că plângeți de durere și inimile vă sunt sfâșiate, iar Dumnezeu, care Și-a văzut Fiul murind pe Cruce, vă înțelege cel mai bine durerea. 

Vreau să vă spun că aici e atât de bine! 

Mamă, vreau să îți mulțumesc că mi-ai vorbit cu ochii în lacrimi despre ziua în care voi fi vindecată. Acum nu doar că pot să merg, dar pot și să zbor! Îți mulțumesc că te-ai rugat fierbinte la căpătâiul meu și m-ai vegheat cum numai o mamă iubitoare o putea face. 

Vreau să îți mulțumesc că ai jertfit nopțile tale de odihnă și că te-ai sacrificat ca eu să fiu bine. 

Mă bucur atât de mult că Domnul v-a ales pe voi să-mi fiți părinți. Sunteți minunați prin tot ceea ce ați făcut pentru mine! Nu ți-am văzut niciodată chipul, dar acum, Hristos a dat lumină ochilor mei. Acum pot vedea cât de frumos e Locul despre care mi-ai cântat în nopțile pustii și grele. Pot vedea Lumina Eliberării pentru care te-ai rugat zile la rând... 

Să știi că Hristos e la fel de Frumos cum mi L-ai descris tu în caldele tale cuvinte, când îmi spuneai cât de mult aștepți ziua în care vom merge la El și vom fi eliberați de povara ce ne ține...

O, mama mea dragă! Vreau să știi că vă iubesc nespus! Vreau să știi că abia aștept ziua revederii. Știu că nu mai e mult! Știi ce e frumos aici? Nu avem ceasuri! Totul a intrat într-o pauză supremă. Nimeni nu se grăbește aici. Însă, nu pot să nu spun că abia aștept să vă îmbrățișez din nou! 

Vreau să vă spun că de acum Jason va fi ajutorul vostru de nădejde. A fost o încântare pentru mine să-l cunosc! Mi-a făcut viața mai frumoasă și mă bucur că i-ați făcut loc printre noi, cu toate durerile pe care le aveați deja...Sunt sigură că el vă va aduce multă bucurie! Sunt sigură că El va fi un bun mărturisitor al lui Hristos și mulți Îl vor cunoaște pe Dumnezeu prin el. 

Mami, vreau să îți mulțumesc că nu ți-a fost rușine cu mine! Vreau să îți mulțumesc că m-ai arătat lumii ca pe cea mai minunată făptură din univers și mi-ai dat puterea să o cred și eu! Sunt copleșită că ai văzut în mine o făptură minunată! 

Ție, tată, ce pot să-ți spun? Ești stâlpul de susținere al casei noastre. Știu că te doare plecarea mea, dar mama are acum nevoie de tine, să fii puternic și să o ții strâns în brațe, ca în nopțile noastre de greutate în care simțea că nu mai poate. Chiar dacă eu nu mă simțeam bine, faptul că tu erai acolo lângă mama, îmi dădea puteri noi și mă vindecam. 

Tu ai fost prima și singura mea iubire de pe pământ și nu voi uita niciodată dragostea pe care mi-ai purtat-o! Te rog, fii tare și ajut-o pe mami în suferință! Știu că amândurora vă este greu, nu doar ei. Dar tu ești puternic. Trebuie să fii! Vreau să îi spui mamei că e o eroină prin tot ce a făcut pe acest pământ! Îți mulțumesc că ai susținut-o în toată lucrarea ei! 

Să nu-l lăsați pe cel rău să vă facă să gândiți că ați crezut în zadar...niciodată credința voastră cu privire la vindecarea mea nu a fost în zadar. Știu că ați vrut vindecarea mea pe pământ, dar Dumnezeu a avut alt plan și știu că acum nu veți înțelege, dar știu că veți accepta planul Lui. Știu că plângeți sfâșiați de durere, dar vreau să vă bucurați de vindecarea mea. 

Și știu că o faceți.

Aș vrea să vă spun multe lucruri, dar mă așteaptă îngerii la joacă. Au promis că mă duc cu ei pe norișori pufoși și vom face oameni de zăpadă. Aici e de ajuns să batem din aripi și imediat începe să ningă. Nu e așa că e frumos? Știu că voi ați fost cei care mi-ați construit aripi pentru Cer, și ce bine a fost să am cu ce zbura! 

Vreau să știți că vă iubesc nespus! Mă duc să-L rog pe Domnul Hristos să vă dea mângâiere și să umple locul gol pe care eu l-am lăsat. Îmi pare rău că am plecat așa rapid, dar am fost atât de fascinată de Lumina ce s-a apropiat de mine, încât, nu am putut rezista și am plecat să o urmez. Era o Lumină pe care o vedeam pentru prima oară și știu sigur că nu veți fi supărați pe mine. Pur și simplu era irezistibilă și uite așa, m-am trezit în Rai. Am vrut să mă întorc să vă sărut, dar Domnul Isus mi-a zis că o va face El în locul meu. Am încredere că vă va săruta duios pe frunte și vă va da alinare și vindecare. Am încredere că venirea și plecarea mea de pe pământ nu au fost în zadar. Știu că Dumnezeu face totul desăvârșit și știu că într-o zi vom culege roadele suferinței prin care vă este îngăduit să mai treceți pentru un timp! 

Închei prin a vă spune că Ziua revederii este mai aproape decât credeți! 

Domnul să vă dea biruința! 

Mă duc să le povestesc îngerilor despre eroii din viața mea. Sunt sigură că vor fi fascinați de povestea mea. Cui nu îi plac poveștile cu eroi? Cu atât mai mult că povestea noastră e una reală. Iar eroii mei sunteți voi, cei care ați rămas neclintiți în vremuri de furtună! 

Vă mulțumesc pentru cei mai frumoși patru ani petrecuți împreună! Abia aștept să-mi petrec Veșnicia cu voi și cu Hristos!

Vă iubesc!

Cu dragoste și prețuire,

îngerul vostru din Cer, 

Ruthie

🤍

Cu Mine în vale

 

Dragul Meu copil,

Te văd din nou cum te zbați și te lupți în agonie. Te văd cât ești de neliniștit și cât de mult îți dorești să ai pacea. Te afli într-o vale din care nu vezi nicio lumină. Asta crezi tu. Ridică-ți ochii spre cer. Intenționat te port prin noaptea aceasta adâncă, pentru a-ți arăta cât de frumos de cerul înstelat. 

Îți aud suspinele, îți ascult rugăciunile și îți număr lacrimile. Ai uitat cât de fericit erai când șopteai "Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul"?

Ai uitat că Eu înviorez și când treci prin pustiu?

Îți mai aduci aminte problema aceea de acum trei ani pe care m-ai rugat intens să ți-o rezolv? Dar pe cea de acum doi ani o mai ții minte? Am ajuns la timpul potrivit să îți dau o lecție și să te ajut să te apropii de Cer. Îți mai aduci aminte cu câtă putere M-ai rugat să intervin într-o problemă cu care te-ai confruntat și în care te-ai zbătut atâta timp? Te-am dezamăgit vreodată? De ce crezi că de data aceasta aș fi altfel? Ai uitat că Eu sunt același ieri, azi și în veci? Crezi că nu am o rezolvare pentru tine și de data acesta? O, ba da. Am multe bucurii să-ți ofer, dar cel mai important, am să îți dau un viitor și o nădejde. Acum tu nu le vezi din cauza lacrimilor pe care le verși cu amar. Le-am adunat pe toate în burduful Meu. Le păstrez pentru ziua în care ți le voi schimba în cerești mărgăritare. 

Pentru ce te frămânți, suflete? De ce te zbați și te îndoiești de puterea Mea? Știu că tu vrei o rezolvare acum, dar ai uitat că Eu am timpul Meu când intervin? Mie Îmi place să fac totul calculat. La Mine nu există grabă, dar vin întotdeauna la timp.

Ți-am auzit gândurile. Te-ai gândit oare cum voi putea Eu să te scot și din valea aceasta. Poate nu vreau să te scot de acolo, sau cel puțin nu acum. Însă, ce vreau Eu, e să Mă iei cu tine în vale. Ce crezi că e mai frumos? Să stai pe munte fără Mine sau să fii în Valea plângerii dar  în prezența Mea? 

Te mai aud din când în când spunând deznădăjduit că te-am uitat...poate că unele mame își uită copiii, dar Eu nu fac asta niciodată. Nu Te-am uitat, dar trebuie să treci pe aici ca să te fac și mai dependent de Mine. Vreau să-Mi dorești prezența mai mult decât îți dorești să te scot din abis. Vreau să dorești să-ți fiu aproape mai mult decât să îți dau o rezolvare a problemelor. Vreau să te învăț să te încrezi în Mine acum, ca atunci când vei fi din nou pe culme să poți spune și altora despre binele pe care ți l-am făcut. 

Poate că tu crezi că nu te iubesc. Privește palmele Mele. Oare nu sunt ele dovada supremă a iubirii pe care ți-o port?  Eu am plătit prețul în locul tău ca suferința ta de acum să fie cu mult mai ușoară. 

Ai încredere în Mine, copile drag. Sunt lângă tine și mă doare frământarea ta. Mă dor visele tale sparte și năruite, mă doare neîmplinirea și zbuciumul în care te zbați acum. Dar asta nu mai ține mult. Eu pot să fac minuni mari pentru tine. Dacă am făcut atâtea minuni pentru copiii Mei, am și pentru tine multe binecuvântări să-ți ofer... Vreau doar să crezi cu adevărat că Eu sunt Cel ce te va scoate din această vale. Însă, până atunci, vreau să te învăț să cânți cântarea Iubirii Eterne, cântare pe care nici Îngerii nu o cântă așa de frumos ca cei care trec prin Valea plângerii. 

Ai încredere deplină în Mine, copilul Meu! 

Te iubesc! Să nu uiți asta niciodată!

Cu toată dragostea pe care ți-o port,

al tău Prieten care știe ce înseamnă durerea și suferința,

Iisus Hristos.

Sfârșituri

 

Dacă este ceva ce nu îmi îmi place deloc, ei bine, pot spune că nu îmi plac sfârșiturile. Am mai scris despre unele sfârșituri din viața mea. 

Unele mi-au lăsat inima la pământ, zbătându-se între viață și moarte. Altele mi-au înălțat inima pe munți și m-au făcut să privesc de acolo priveliștea unui nou început. 

Unele sfârșituri m-au făcut să-mi dau seama cât de mult am greșit, luând anumite decizii din viața mea. Altele m-au făcut să înțeleg că timpul nu mai poate fi întors și e mai bine că a fost așa. 

Unele sfârșituri m-au făcut să-mi doresc un nou început. Poate mai frumos, mai plin de devotament, mai înălțător, mai plin de implicare din partea mea. Altele m-au făcut să mă tem de un nou început...

Mă apropii cu pași grăbiți de un alt sfârșit. Pentru că nimic nu ține veșnic, vine o clipă când drumul meu se bifurcă și trebuie să-mi răspund la întrebarea: și de aici încotro? Sfârșiturile mă dor, ca fiecare apus pe care-l privesc cu nostalgie. Și totuși, de dragul unui apus înflăcărat, merită să mai accept încă un sfârșit. Sfârșitul unei zile, al unei clipe, al unei respirații, sfârșitul unei bătăi de inimă...

Nu mi-e ușor să accept încă un final. Mi-e teamă de necunoscut. Mă tem de bifurcații. Mă tem că voi alege drumul greșit. Însă, uit că la Dumnezeu există întotdeauna "reconfigurare traseu". Uit că Dumnezeu poate face un drum în pustie și îmi va fi Însoțitor la fiecare sfârșit și la fiecare început. 

Uit că același Dumnezeu care a făcut atâtea minuni în viața mea, poate face altele și mai mari de acum încolo. Și uit că Dumnezeul care îmi dă hrană în fiecare zi, e același Dumnezeu Credincios care mă ghidează când nu știu pe ce drum s-o iau. 

De aici încotro? Adevărul este că nu știu. Sau poate că știu, dar mă tem să rostesc cu voce tare. Nu știu încotro o voi lua. Sau mai bine zis, nu știu dacă drumul pe care îl voi alege e același cu drumul pregătit de Dumnezeu pentru mine. Însă, tot ce îmi doresc, e să merg de mână cu Dumnezeu. Îmi doresc să las un drum bătătorit în urma mea și să merg cu credință că El știe mai bine ce are pregătit pentru mine.

Îmi doresc să îmbrățișez sfârșiturile chiar dacă dor, chiar dacă îmi lasă sufletul îngreunat, chiar dacă noul început e plin de temeri. Dacă aș ști totul dinainte și dacă aș putea controla toate lucrurile din viața mea, oare unde ar mai fi încrederea mea în Dumnezeu? Tocmai de aceea e grea calea credinței: pentru că trebuie să mă încred PE DEPLIN în Dumnezeu și să-L las să mă surprindă așa cum numai El știe să o facă, așa cum a mai făcut-o de mii de ori în trecut și așa cum o va face până la sfârșitul vieții mele. 

Cred că singurul sfârșit pe care îl aștept cu bucurie, e sfârșitul alegării mele pe pământ, pentru că nu mă mai așteaptă un necunoscut, ci o eternă bucurie trăită cu El. Însă până atunci, trebuie să învăț să iubesc sfârșiturile, așa cum iubesc apusurile. Să iubesc începuturile, așa cum iubesc răsăriturile. Și să iubesc urcușurile și coborâșurile vieții mele, așa cum iubesc fluxul și refluxul mării, când nu mă mai satur să o privesc... 

Doamne, știu că ești cu mine în acest sfârșit. Ajută-mă să merg spre necunoscut de mână cu Tine,  fiindcă știu că alături de Tine, alegerile mele nu vor fi niciodată greșite. Fii Tu cu mine pe noul meu drum, în orice zi din viața mea! Și fă-mă să trăiesc zi de zi cu gândul la cel mai așteptat sfârșit, la cel mai așteptat început al îmbrățișării cu Tine! 

Alinador 

@sclipiri.de.condei