Păsări în furtună

Am multe intrebari. Atât de multe, cam cât un roi de albine. Toate se zbat in mintea mea ca un stol de păsări în furtună și multe au aripile frânte și cad zdrobite la pămaât. Am atâtea întrebări fără răspunsuri si atâtea răspunsuri fără întrebări!
Îmi simt inima grea. Toate întrebările din minte coboară asemenea păsărilor frânte, pe tărâmul inimii mele...
În mine se dă un razboi. Cred că e unul mondial, sau universal, că nici nu-i găsesc termen de comparație. Tot ce știu, e că doare, și doare foarte tare. Mă întreb: oare când va lua sfârșit? Mă simt ca un evreu încarcerat de mâna lui Hitler, doar că eu sunt încarcerată de propria mea mână în propriul lagăr al minții mele. Bucuria mi se dă la rație - 300 de grame pe zi, cântărită. Niciun gram în plus. Cum să supraviețuiesc în cenușă cu atât de puțină bucurie? Care sunt motivele declanșării acestui război lăuntric, nu știu. Sau poate știu, dar nu vreau să accept adevărul. Dar adevărul ne face liberi! Poate că daca aș căuta adevarul în adâncul inimii mele, aș putea scăpa de propria-mi povară. Oare e adevărat că pot renaște ca pasărea Phoenix din cenușă și să-mi îndrept aripile spre cel mai senin cer al inimii mele? Nu știu. Mi-a mai rămas o scânteie de speranță si tot încerc să o feresc de vânturile năprasnice care vor să o stingă. Poate că din acea scânteie va izbucni cândva un foc minunat al dragostei.
Dintre zecile de întrebări care mă înconjoară, una pune presiune pe mintea mea: cine sunt? Simt că-mi pierd identitatea. O, de ar veni mai repede primăvara în sufletul meu! Atunci aș putea să-mi găsesc răspunsurile pe care le caut, sau aș putea pur și simplu să învăț să trăiesc fără răspunsuri. Viața nu-i o enciclopedie cu răspunsuri la toate întrebările mele. Și oricum, cu răspunsuri sau fără, întrebările mele tot un stol de păsări în furtună sunt...

Iubirea din iesle

Ştiţi unde S-a născut Iubirea? Da, iubirea aceea desăvârşită, totală, curată, devotată şi pură...S-a născut în ieslea din Betleem. Iubirea S-a născut înainte ca unii dintre noi să fi conceput termenul de "Iubire". Ea a venit din cer şi S-a aşezat în inima Sfântă a Pruncului Iisus. Ea a venit să lege răni, să vindece inimi, să alunge suferinţe, dar mai ales, a venit în totalitate să ne împace cu Dumnezeu. Şi doar Iubirea putea să ne unească din nou cu Cel care ne-a creat, pentru că Iisus era Iubirea.
Iubirea a venit atât de desăvârşită, că nu mai era nevoie de altceva pentru mântuirea noastră. Pentru că Iubirea Lui a fost de ajuns ca să lege o întreagă omenire de Cer. Iubirea a fost pură şi nu a aşteptat slavă şi cinste, deşi le merita din plin. Încă din starea cea mai sărăcăcioasă din iesle, Iubirea a fost mereu răbdătoare şi plină de curăţie. Ea S-a dăruit pe sine şi a venit să-i slujească pe ceilalţi, fără să aştepe vreo răsplată. Şi ce a primit Iubirea în schimbul a tot ce ea a dăruit? Bice, lovituri, cuie, o cunună de spini şi ...o Cruce... Ea a urcat tăcută dealul Golgotei pentru noi, pentru că a vrut să ne cuprindă în ea, în dulcea ei cântare şi în Sfânta ei alcătuire, cu braţele ei deschise şi călduroase. A vrut să fim una cu Dumnezeu, să repare tot ceeea ce omul a scricat prin neascultarea lui.
Misiunea Iubirii a fost şi este una sfântă, dar puţini o înţeleg...pentru că prea puţini oameni mai cunosc adevărata Ei valoare. Ea a fost atât de inconfudabilă !! Dar oamenii au confundat-o cu alte plăceri şi alte lucruri. Însă iubirea nu a înşelat niciodată pe nimeni, nu a făcut rău nimănui şi nu S-a bucurat de neadevăr...pentru că aşa este Iubirea...se dăruieşte în totalitate.
Iubirea S-a născut în iesle şi S-a amplificat pe Cruce...Iubirea nu a murit niciodată, nici măcar atunci când Iisus Dumnezeu murea pentru păcatele întregii omeniri. În timp ce El îşi dădea viaţa pentru noi, Iubirea Sa a crescut şi mai mult, S-a făcut şi mai mare şi i-a cuprins în braţele Sale ocrotitoare pe toţi cei care au dorit că o accepte şi să o primească.
Iubirea este într-o continuă aşteptare. Ne aşteaptă pe fiecare să ne întoarcem ochii spre ea şi să înţelegem misiunea ei în lume. Aşteaptă să ne oprim din multa noastră alergare şi să înţelegem că Hristos este Cel care ne-a dăruit întreaga Lui Iubire curată şi sfântă, nu pentru că o meritam, ci pentru că El ne-a iubit dezinteresat.
"Pregătiţi-vă stânci
  pentru Templul Etern,
  orice piatră îşi are menirea,
  chiar pământu-i primit
  căci Iisus l-a sfinţit
  când a scris pe pământ
  ce-I IUBIREA..."(Costache Ioanid)
 Iubirea S-a scris acum 2000 de ani pe o Cruce, iar Autorul Ei este Însuşi Dumnezeu. Oare câte mii de ani vor mai trece până când întreaga omenire va răspunde Iubirii lui Hristos, iar oamenii Îl vor primi pe El în vieţile lor? De câte ori va fi nevoie ca Ea să se nască din nou în ieslea cea săracă, să îndure chinuri şi ocări, iar apoi să se răstignească pentru noi? De câte ori va mai fi nevoie să bată cu îndurare la uşa inimii noastre şi să aştepte să între înăuntru?
Iubirea este îndelung răbdătoare...dar în acelaşi timp, ea are şi un termen limită:"astăzi!". Deschide-I uşa iubirii şi primeşte-L pe Hristos în odaia inimii tale, ca să nu mai fie nevoit să se nască din nou în iesle. Inima ta este cel mai bun sălaş în care să se nască din nou Iubirea...deschide-ţi inima pentru Cel ce S-a dat în întregime şi Care aşteaptă de la tine inima ta. El ţi-a dăruit mântuirea în dar...tu cu ce-I dăruieşti Pruncului Iisus în dar de Ziua Lui ?

Vremelnicie

Trăim într-o lume agitată. Într-o lume în care alergarea este pe primul loc, în care lucrurile sunt mai valoroase decât oamenii şi în care banii vorbesc mai mult decât stările sufleteşti. O lume în care elevii sunt robotizaţi şi obligaţi să facă anumite lucruri, în care copiii sunt educaţi de tehnologie şi în care tinerii trăiesc după placul inimii lor. E o lume în care bătânii stau singuri între patru pereţi aşteptând să li se întoarcă din străinătate copiii, o lume în care copiii nu-şi mai petrec vacanţele la bunici pentru că nu au wi-fi ca să navigheze pe internet şi în care tinerii nu-şi mai fac timp să întindă o mână de ajutor mâinilor care i-au legănat şi le-au frământat cele mai bune turte, plăcinte şi gogoşi.
Trăim nişte vremuri în care libertatea este la locul ei, în care fiecare are libertatea de a face ce doreşte, neştiind că acest "ce doreşte" trebuie să fie cuprins în standardele pe care  Hristos ni le cere. Toţi percep libertatea ca pe ceva ce putem obţine când dorim şi de unde dorim. Lumea în care trăim este plină de anormalităţi care au devenit normale, lucrurile au deviat de la matca lor şi toţi susţin că e bine să trăim aşa....sau ŞI aşa. Dar cum ne raportăm noi la Hristos? Cum percepe El lumea în care trăim? Cum o vede El, şi cum vedem noi lucrurile? Acceptăm lucrurile deviate aşa cum sunt, ne încadrăm în categoria celor care acceptă să trăiască "şi aşa" ? Sau ar trebui să fim "ALTFEL"? Acest "altfel" înseamnă că noi trebuie să fim diferiţi, adică să nu ne complacem în starea în care toţi tind să se afunde din ce în ce mai mult.
Totul este alergare şi goană după vânt. Am auzit persoane spunând că iubesc anumite lucruri, şi le plac anumite persoane...oare nu ar trebui să fie invers? Să iubim oamenii şi să ne placă unele lucruri? De ce le inversăm? De ce punem mai mult preţ pe lucrurile vremelnice, şi atât de puţin preţ pe ceea ce ţine veşnic? Oare nu am uitat să tânjim după Veşnicie şi după Cerul pe care ni l-a pregătit Hristos? Am uitat să ne bucurăm de lumina soarelui, de fulgii de nea şi de frunzele arămii de pe cărare. Nu ne mai încântă natura cu frumuseţea ei, ci e mai normal să observăm cum ninge...de pe facebook. De ce nu ieşim afară să ne jucăm? Am uitam să fim copii, sau ne e ruşine să mai fim?
Problema omenirii este că toţi am uitat să ne bucurăm şi să ne mulţumim cu ceea ce avem. Mereu vrem un telefon nou, o tabletă nouă, un laptop mai modern...şi toate acestea pentru ce? Doar pentru că e la modă?
Ce mult mi-aş dori ca omenirea să se întoarcă la simplitatea de altă dată! Să petrecem mai mult timp cu cei dragi şi  să ne bucurăm de ei!
Oameni buni, să ne aţintim pivirile spre Cel ce este veşnic, care a făcut Veşnicia pentru noi! Să ne plecăm inimile în faţa Pruncului ce vine pentru noi şi în acest an, ca prin El să avem mântuirea! E poate cel din urmă Crăciun, cel din urmă an în care El se naşte şi aşteaptă să-I dăm toată dragostea noastră. Cum răspundem noi dragostei Sale fără margini?  El aşteaptă să-Şi umple Veşnicia cu fiecare dintre noi. Nu uita, că fără tine, Cerul este gol !!

                                                                                                                               Alinador