Dialog

- La ce te gândești, copilă dragă?
- Cine spune că mă gândesc la ceva?
- Atunci ce faci? Știi doar că femeile au mereu ocupație. Ele nu pot sta niciodată locului.
- Priveam spre tine.
- Spre mine? Cum așa?
- Păi mă uit cum încălzești pământul de atâtea mii de ani. Privesc cum încălzești fiecare făptură din univers, fiecare frunză inverzește în lumina ta și se usucă în căldura ta prea multă. Și totuși la primăvară, totul va fi ca nou. Verdele ne va inunda ochii și vom avea din nou viață. Si toate acestea, datorită ție.
- Așa...
- Stai că nu am termiant. Mă gândesc acum la iubirea ta. Tu scalzi tot pământul în razele tale calde și frumoase și totuși, niciodată nu i-ai reproșat pământului că îți este dator.
- Tu ai reproșat vreodată cuiva că îți datorează iubirea?
- Nu, nu am îndrăznit. Simt că nu merit să cer cuiva să-mi dea iubirea pe care eu o ofer. Și totuși trebuie mai mult.
- Mereu e nevoie de mai mai mult. Mereu e loc de mai bine. Dar hai să îți spun un secret. Când Dumnezeu m-a creat, mi-a dat misiunea de a încălzi pământul cu razele mele. Uneori mai mult, alte ori mai puțin, dar întotdeauna atât cât trebuie. Știam ce dureroasă va fi misiunea mea. Știam că va durea enorm să trimit spre pământ săgeți de raze pentru a ajuta la creștere, pentru a da viață și pentru a lumina drumul oamenilor. Știam că va fi greu să mângâi obrajii triști de atâția nori și mai ales, știam că va fi dificil că pătrund în inimile oamenilor. De cele mai multe ori, acolo e întuneric, dar eu trebuie să pătrund, să duc lumină. Ei nu acceptă și e greu că mi se răspunde cu ură la toată strădania mea de a iubi.
Știam că va fi dificil să-i fac pe oameni mulțumiţi.
- Și totuși ai rămas pe cer și îți arăți fața zi de zi...
- Da. Sunt aici pentru că am înțeles că este mai bine să oferi decât să primești. Știi, sunt atât de bucuros când aud copii care se roagă "Doamne, Îți mulțumim pentru soarele de afară!". Sau: "Doamne, Te rugăm, fă ca azi să fie soare!" Abia atunci mă simt și eu util. Atunci simt că tot ce fac nu este în zadar. Atunci simt că tot ce fac are o însemnătate imensă și faptul că nu primesc înapoi iubirea pe care o doresc, chiar nu mai contează.
- Am trecut și eu pe aici...
- Deci știi și tu cum este.
- A durut.
- Lucrurile frumoase dor întotdeauna, copile drag.
- Ohh!
- Păi tu vrei lucruri frumoase făcute cu ușurință? Asta nu se poate!
 - Asta știu. Dar spune-mi... cum să fiu o rază de soare?
- Asta nu e prea greu, copila mea. Eu nu aș fi soare dacă nu m-ar lumina Soarele Etern. Numai dacă te ții de El poți lumina viețile celor din jurul tău. Numai ancorată în Iubirea lui Dumnezeu poți să răspândești iubire celor din jur, fără să aștepți nimic în schimb.
- Fără să aștept nimic în schimb...
- La fel a făcut și Hristos.
- Știu, dragă soare! El a ales moartea pentru mine. Și totuși...
- Și totuși El vrea ca tu să faci la fel. Vrea să dai iubire, să fii senină, să fii pătrunsă de razele Iubirii Lui și mai ales, să lași lumină în cei aflați în întuneric. Te va costa mult, vei suferi nespus, dar va merita, crede-mă!
- De ce ai speranța că va merita?
- Știi, draga mea? Într-o zi eu nu voi mai fi. Nici pământul pe care îl încălzesc de atâția ani. Însă oamenii vor mai fi. Ei bine, din tot ce am încălzit eu, vor rămâne doar sufletele celor care au primit căldura mea și au păstrat-o în ei. Vor duce căldura mea cu ei în Veșnicie și abia atunci voi putea să apun liniștit pentru totdeauna, fiind încredințat că nimic nu a fost întâmplător.
- Cât pot să te apreciez, soare drag!!
- Și eu îi apreciez pe oamenii cu Soare în suflet.
- Știi..a venit toamna.
- Da. Și va veni și iarna. Dar eu sunt tot aici, chiar dacă pare că nu exist, totuși eu rămân.
- Asta înseamnă că Dumnezeu e acolo pentru mine, chiar și atunci când pare că nu este...
- Exact! Rămâi și tu o rază de Soare pentru El. Are mare nevoie de tine! Cum crezi că va fi luminată Primăvara Eternă?

 - Îți mulțumesc, soare drag!

                                                            Alinador