E iarăși octombrie. O lună ce-mi aduce aminte de nespuse bucurii dar și de dezamăgiri, de multe căderi dar și de ridicări, de multe lovituri dar și de multe mângâieri.
Inima mea e la final de octombrie. Încă nu s-a așezat bruma, dar ceața îmi învăluie privirea fald cu fald. Pe creste se vede cum griul își face apariția tot mai mult, iar din pomii inimii mele s-au scuturat frunzele și mi-au lăsat copacii dezgoliţi. Pășesc desculță printre frunze arămii să mai simt o dată dulceața soarelui ştrengar ce mi-a furat inima la începutul verii și mi-a ascuns-o în Cer.
Frunze, soare, nori, pescăruşi! Ce terapie! Aș vrea ca din fiecare toamnă să adun partea frumoasă și bogată. Să adun fructele pe care Dumnezeu le-a îngrijit în mine. Dar cu frunzele ce să fac? Le adun și le pun la presat. O frunză din fiecare loc de unde am fost. Fiecare frunză e frumoasă și le păstrez pe toate în cutia inimii mele.
Când privesc frunzele încep să îmi număr bucuriile și binecuvântările. Sunt prea multe ca să le cuprind. Sunt atât de multe încât nu mai am loc în cămara inimii mele, așa că încep să le depozitez în inimile celor din jur. Un zâmbet, o mângâiere, o îmbrățișare, o lacrimă ștearsă, un poem dedicat, o vizită. Sunt lucruri mici cu o însemnătate mare. Sunt lucruri ce mă fac să tresar la fiecare sfârsit de octombrie și nu numai.
Soarele se ascunde timid printre noi iar vântul îmi spune cu certitudine că octombrie e pe sfârșite. Soarele a înțeles că toate își au vremea lor, căldura are vremea ei iar frigul își are vremea lui. Îmi antrenez inima pentru vremea care va veni. Mi-am depozitat bucuriile pe rafturi și mi-am conservat binecuvântările pentru iarna care stă să bată la ușa inimii mele. Totul este pregătit. Mai am nevoie de o doză din Iubirea lui Dumnezeu. Dar cum s-o dobândesc când brațele mele sunt atât de mici încât nu pot să ating poala hainei Lui? Cum să adun Iubirea Sa când pumnii mei sunt încleştaţi uneori de durere și de supărări?
Când nu ajung eu la Cer, îmi amintesc că Dumnezeu a coborât Cerul în mine. Atunci mă aplec în genunchi și Îi cer Iubirea. Atunci îmi amintesc că Hristos a plătit totul ca eu să trec cu inima liniștită prin vântul și frigul care vor veni. Și tot atunci înțeleg că fiecare anotimp are farmecul lui și toate lucrează spre binele sufletului meu, dacă mă las în Mâna Lui.
E sfârșit de octombrie. Îmi număr bucuriile. Dar numărătoarea mea dă greș, pentru că nu am cum să număr un infinit. Îl las pe Dumnezeu să-Și lase amprenta pe frunzele adunate în palma mea. Și Îl las să îmi acopere inima în Iubire, nu ca să mi-o păzească de ger ci ca să mi-o facă mai puternică în ger și vânt.
Doamne, ia-mă de mână! Cu Tine nu mă tem să întâmpin frigul care va veni. Când Tu îmi ești Soare și Lumină, nimic nu mai contează. Tu ești tot și în toate ești Tu!
Alinador
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu